Home

HCM Roman are meci cu Dunărea Brăila, în Cupă, la Târgovişte

Partida din optimile de finală ale Cupei României va avea loc miercuri, 23 aprilie, cu începere la ora 18.

Orgolii mari, ambiţii mari şi rivalitate sunt câteva caracteristici ale confruntării dintre HCM Roman şi HC Dunărea Brăila din partida optimilor de finală ale Cupei României la handbal feminin, ediţia 2013-2014. Cele două echipe, vecine în clasamentul primei ligi a campionatului naţional, se vor întâlni şi în prima etapă din faza play-off. Deocamdată, miercuri, 23 aprilie, HCM Roman şi Dunărea Brăila vor juca pentru calificarea în sferturile Cupei, meci eliminatoriu. Partida va avea loc la Târgovişte, pe teren neutru, cu începere de la ora 18, fiind transmisă de postul Digisport 3.

Tragerea la sorţi a meciurilor din Cupa României la handbal feminin, de la sfârşitul lunii trecute, nu a fost tocmai favorabilă echipei HCM Roman. Formaţia romaşcană, pregătită de Florentin Pera şi Viorel Lazăr, va întâlni o echipă obişnuită  cu participări în cupele europene, dar vrea, la rândul său, să joace în competiţiile continentale. Meciul va fi arbitrat de cuplul bucureştean Blas / Gheorghişor.

În primele două mecuri din sezonul competiţional 2013-2014, disputate în prima fază a campionatului, cele două au împărţit victoriile, cu menţiunea că HCM Roman a fost învinsă la diferenţă mare de scor la Brăila. A avut satisfacţia, echipa romaşcană, de a încheia returul pe poziţia a treia, cu un loc mai sus decât cel ocupat de Dunărea. La ordinea zilei este Cupa României. HCM Roman va fi reprezentată la Târgovişte de: Pîslaru, Vişan – Genkova, Iuganu, Amoagdei, Horobeţ, Chitacu, Stoleru, Druţu, Băbeanu, Crap, Pavăl, Agrigoroaei, Bokaric.

„Ar trebui să câştigăm”

Florentin Pera: „Este cel mai echilibrat meci din prima zi a Cupei, între două echipe care se vor întâlni şi în prima etapă a fazei play-off. Este clar că nu va fi uşor pentru niciuna. Brăila va încerca să-şi ia revanşa după ce a pierdut locul al treilea, în campionat, în ultima etapă. Va fi o luptă acerbă pentru ocuparea unui loc într-o cupă europeană. Nouă ne trebuie motivaţie şi mobilizare. Krumova şi Mihalschi nu vor fi apte pentru jocul din Cupă. Sperăm să revină cât mai repede. Druţu este aptă de joc. În pofida indisponibilităţilor, echipa a reuşit să se grupeze de câte ori a trecut prin momente grele. Jucătoarele care nu au fost, de obicei, titulare au fost în stare să suplinească absenţa celor care au jucat mai mult. Este vorba de spirit de echipă, de luptă. Nu este un moment favorabil pentru noi. Am făcut deplasarea cu 14 jucătoare. S-a schimbat regulamentul şi avem voie să înscriem 16 pe foaia de arbitraj, dar nu avem. Portarul Ivanov are turneu cu echipa de juniori. Ar trebui să câştigăm, dacă ar fi aşa de simplu. Nu poţi şti niciodată în campionat, darămite în Cupă. Repet: seriozitate, ambiţie, determinare”.

„Nu este în obiectiv”

Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman: „Sperăm ca echipa să aibă succes. Meciul este foarte greu. Oricum, Cupa nu este în obiectivul nostru. Pe locul I este campionatul. Asta nu înseamnă că va deranja pe cineva dacă va ieşi bine şi în Cupă. N-avem cum să ne supărăm”.

Programul Cupei

În competiţie s-au înscris 12 echipe din Liga Naţională şi patru din Divizia A. Din cel de al doilea eşalon s-au retras două formaţii, astfel că două echipe vor sta în primul tur, din lipsă de adversar. Norocoasele se numesc HC Zalău şi SCM Craiova, calificate direct în sferturile de finală.

Întrecerile din Cupă se vor desfăşura la Târgovişte, în perioada 23-27 aprilie. Iată care este programul din Cupa României:

– Optimi de finală (23 aprilie), meciuri: 1. HC Zalău stă, 2. HCM Baia Mare – HCM Râmnicu Vâlcea (ora 20), 3. SC Mureşul Târgu Mureş – CSM Ploieşti (ora 16), 4. CSM Bucureşti – Corona Braşov (ora 16), 5. HCM Roman – HC Dunărea Brăila (ora 18), 6. Știinţa Bucureşti – CSM Cetate Deva (ora 18), 7. SCM Craiova stă, 8. Universitatea Jolidon Cluj – Universitatea Neptun Constanţa (ora 14).

– Sferturi de finală (24 aprilie): A. HC Zalău – învingătoarea din meciul 2, B. învingătoarea din meciul 3 – învingătoarea din meciul 4, C. învingătoarea din meciul 5 – învingătoarea din meciul 6, D. SCM Craiova – învingătoarea din meciul 8.

– Semifinale (26 aprilie): învingătoare A – învingătoare B,  învingătoare C – învingătoare D.

– Finala (27 aprilie): A sau B – C sau D.

În sezonul 2010-2011, HCM Roman a încheiat campionatul pe locul al cincilea şi era calificată în cupele europene. Federaţia Română de Handbal, cu altă conducere atunci, a reactivat Cupa României, hotărând, în acelaşi timp, ca învingătoarea sau finalista să joace în cupele europene, dacă nu era deja calificată, preluând locul echipei clasate pe locul al cincilea în campionat. Aşa a şi fost. HCM Roman a „nimerit” pe aceeaşi parte a tabloului de concurs cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, echipă pe care niciuna din ţară n-o putea învinge în acel moment. Dunărea Brăila a avut parte de adversare care s-au „menajat” şi a fost pedepsită în semifinale de Oţelul Galaţi.

Comentarii

WORDPRESS: 0