Prima paginăSport

HCM Roman a reluat pregătirile

Dimensiune text

Prim-divizionara romaşcană va pleca în cantonament la Văratec.

După meciul de la Deva, din 9 noiembrie, şi care a contat pentru etapa a opta a Ligii Naţionale feminine de handbal, HCM Roman a întrerupt activitatea competiţională şi a avut o perioadă de vacanţă, meritată. De luni, 25 noiembrie, echipa a revenit la program sub comanda antrenorului secund Viorel Lazăr. Florentin Pera, antrenorul principal la HCM, dar şi secund la naţionala României, s-a aflat alături de selecţionerul Tadici în stagiul de pregătire al naţionalei pentru Campionatul Mondial din Serbia, de luna viitoare.

Lotul HCM s-a reunit la Sala Sporturilor din Roman şi a reluat pregătirile în aer liber. 18 jucătoare au participat la sesiunile de antrenament de luni şi marţi, cu tot cu cele două junioare I de la LPS Roman, Loredana Vartic şi Raluca Balint.

„Programul pentru luni, marţi şi miercuri se bazează pe alergări în aer liber şi exerciţii pentru reacomodare la efort, pe stadion. De joi vom fi într-un cantonament de zece zile, la Văratec, unde ne vom axa pe pregătire fizică generală. Apoi, după două zile de pauză, vom intra în pregătirea specifică, în 10 decembrie. Vom face câteva jocuri de verificare şi pregătire cu echipe din Divizia A, iar în 20-22 decembrie vom căuta să facem un turneu mai tare. Mihalschi şi Iuganu se află, în continuare, în program de recuperare şi nu vor face parte din lotul care va merge în cantonament. Nu există alte probleme de sănătate. Ne dorim să revenim cu bateriile încărcate şi, apoi, să abordăm meciurile din campionat cu un randament cât mai mare”, a afirmat Viorel Lazăr.

COMENTARII

WORDPRESS: 0