HAOS, NEATENŢIE ŞI INCOMPATIBILITĂŢI ÎN CONSILIUL LOCAL ROMAN

HAOS, NEATENŢIE ŞI INCOMPATIBILITĂŢI ÎN CONSILIUL LOCAL ROMAN

30 de proiecte de hotărâre au avut de aprobat, în şedinţa de miercuri, 2 martie, consilierii locali romaşcani. Ședinţa a durat 23 de minute, pentru că toate proiectele de hotărâre au trecut fără intervenţii din partea aleşilor. Cu câteva mici excepţii, dar nu pe fond, proiectele puteau fi votate în bloc, existând o armonie perfectă, chiar dacă ne aflăm în precampanie electorală. Totul ar fi bine dacă şi aleşii locali ar şti ce au de făcut în Consiliul Local.

cl 2 martieProiect votat de două ori, ca să fie bine, să nu fie rău

După cum spuneam, votul s-a făcut la foc automat. Aşa se face că, atunci când s-a ajuns la proiectul 17, consilierul Leonard Achiriloaei a cerut îndreptarea unei erori materiale. Chiar după ce a explicat amendamentul şi toată lumea l-ar fi votat, primarul Laurenţiu Leoreanu a intervenit şi a spus că s-au încurcat proiectele, deşi alesul local vorbea despre proiectul respectiv şi avea dreptate.

Aşa se face că, la finele şedinţei, votul pe acest proiect a fost reluat, deşi fusese votat o dată – e drept, fără amendament -, pentru că nu a existat o atenţie pe ce se votează. Și la acest moment, după ce a fost citit din nou amendamentul, preşedintele de şedinţă a întrebat dacă să mai supună o dată votului, aşa cum trebuia să ştie că trebuie să se facă. Inclusiv secretarul municipiului, Gheorghe Carnariu, a declarat, la finalul şedinţei, că nu este nimic ilegal în faptul că s-a reluat votul, în aceeaşi şedinţă, pe acelaşi proiect, şi asta din cauza faptului că atenţia aleşilor nu a fost la capacitate maximă.

Incompatibilii şi frica de ANI

La proiectul 21, consilierul Nuşa Chiriac a anunţat că nu participă la vot, dar, după ce s-au dat avizele comisiilor, a votat, tot din neatenţie. Proiectul prevedea că se aprobă vânzarea prin licitaţie publică a terenului situat în sola 37/371, cu nr. cadastral 54203, în suprafaţă de 20.000 mp, aparţinând domeniului privat al Municipiului Roman, pornind de la preţul de 1 euro/mp fără TVA, în echivalent lei la data plăţii, stabilit prin raportul de evaluare nr. 04/22/2015 realizat de evaluator atestat Stejar Romică şi, prin negociere directă, vânzarea terenului din str. Bogdan Dragoş, nr.123, cu nr. cadastral 2268, în suprafaţă de 295 mp, pornind de la 27 euro/mp fără TVA, în echivalent lei la data plăţii, conform raportului de evaluare nr. 23/1 din 23.02.2016, elaborat de ing. Stejar Romică.

La proiectul cu numărul 23, pentru vânzarea unor locuinţe deţinute de SC Locato Municipal Serv, societate a Consiliului Local, consilierii Bogdan Andrieş şi Leonard Achiriloaei (PNL) şi Nuşa Chiriac (PSD) au anunţat că nu participă la vot din motive de incompatibilitate, fiind în AGA la societatea Locato. Primarul Laurenţiu Leoreanu a izbucnit: „Sunteţi în AGA. Haideţi să nu mai votăm nimic, toţi trăim în Roman şi suntem în incompatibilitate cu viaţa din Roman!”.

Secretarul municipiului, Gheorghe Carnariu, a precizat, atunci, că: „Domnii consilieri vor, din anumite motive, să se protejeze. Uneori, anumite persoane interpretează legea aşa cum vor ele. Dar, din punctul meu de vedere, nu este niciun fel de incompatibilitate!”.

În ciuda acestor declaraţii, nici la următorul proiect cei trei consilieri nu au participat la vot. În final, în mod inexplicabil, consilierul Nuşa Chiriac a refuzat să mai participe la vot pentru ultimul proiect de hotărâre care prevedea aprobarea finanţării lucrărilor de extindere, reabilitare şi modernizare a Cimitirului Uman „Eternitatea”, de unde, din bugetul local, ar urma să se cheltuiască circa 270.000 de lei.

Nici la capitolul citire, unii consilieri nu stau foarte bine. Tocmai profesorul Mihai Armanu, care a fost preşedintele de şedinţă, s-a poticnit la citirea proiectelor, pronunţând abrevierea SC Locato – Es Ce Locato.


COMENTARII

WORDPRESS: 0