HomeActualitate

Hacker faimos, liderul rețelei Anonymus România, prins în județul Neamț

Oamenii legii au efectuat o amplă acțiune, care a vizat atacurile teroriste cibernetice. Procurorii au efecuat mai multe percheziții la locuințele unor tineri bănuiți că ar fi autorul a numeroase atacuri cibernetice asupra unor instituții ale statului. Ei făceau parte din celebra rețea Anonymus România, liderul fiind indentificat în Piatra Neamț.

 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism(D.I.C.O.T.) – Structura Centrală au destructurat o grupare infracțională, constituită din 14 persoane, cunoscută sub denumirea Anonymous România, sens în care au efectuat 12 percheziții domiciliare în municipiile București, Iași, Alba Iulia, Piatra Neamț, Cluj Napoca, Drobeta Turnu Severin, Arad, Craiova, Reșița  și Tîrgu Mureș.
Liderul grupării a fost identificat ca fiind  învinuitul Gabriel  Bălăeasa (foto dreapta), de  24 de ani, din municipiul Piatra Neamț, cunoscut în mediul virtual cu nickname-urile „lulzcart, anonsboat, anonsweb, cartman”. „Acesta, împreună cu învinuiţii Fábián Gábor şi Picoş Mihai Emil a constituit o grupare, la care au aderat şi alte persoane, implicată în derularea agresiunilor de terorism cibernetic sub numele Anonymous România. Anonymous România a desfăşurat o vastă activitate infracţională specifică, de criminalitate informatică, ce a constat în accesarea ilegală a sistemelor informatice, sustragerea de date confidenţiale sau nedestinate publicităţii, precum şi publicarea în mediul on-line a datelor exfiltrate”, explică procurorii.

Gabriel Bălăeasa s-a mutat în Piatra Neamț în urmă cu opt ani, cu tot cu familia, venind de la Iași, și și-a anunțat schimbarea domiciliului pe site-urile cu profil auto. Tot acolo și-a declarat intenția de a organiza întâlnirile pasionaților de mașini și tunning auto, ca lider al filialei Piatra Neamț a clubului No Speed Limit.
Din 2007, Gabriel Bălăeasa a devenit student la Secția Management a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași, dar în decurs de trei ani nu a reușit să promoveze decât un an. În 2010 a fost exmatriculat pentru că nu s-a prezentat la examene, deși își plătea taxele anuale la centrul ID de la Piatra Neamț.
Pe 31 ianuarie, site-ul oficial al Primăriei Piatra Neamț a fost atacat pentru câteva ore de hackerul care se semna „lulzsec”. Problemele au apărut și a doua zi, iar IT-iștii instituției au trebuit să remedieze din nou problema pentru ca pagina electronică a primăriei să redevină funcțională.

 

Anonymous România a desfășurat o vastă activitate infracțională specifică, de criminalitate informatică, ce a constat în accesarea ilegală a sistemelor informatice, sustragerea de date confidențiale sau nedestinate publicității, precum și publicarea în mediul on-line a datelor exfiltrate.
Bazele de date confidențiale/clasificate vizate erau de predilecție administrate de instituții și persoane juridice publice, atît din România cît și din străinătate. Din punct de vedere tehnic și al modalității concrete de operare, atacurile informatice lansate asupra serverelor și paginilor web țintă, erau de tip SQL Injection, prin folosirea unor diferite aplicații informatice, respectiv Havij, SQL Map etc.
În majoritatea cazurilor, după compromiterea și obținerea accesului neautorizat la site-urile vizate, membrii grupării aduceau modificări datelor informatice, executînd atacuri de tip „Deface”, constînd în introducerea unei pagini web în locul paginii principale a site-ului, modificare care consta în general în postarea anumitor mesaje, link-uri și imagini prin care se revendica atacul și se promova gruparea de hackeri Anonymous România. Atacurile erau lansate în scopul obținerii de date informatice, date care erau după caz copiate/transferate fără drept și publicate ulterior în mediul virtual pe diverse site-uri, ca dovadă a activității de hacking.
Membrii grupării au procedat astfel la lansarea de atacuri informatice asupra unui număr de 29 de site-uri, pătrunderea neautorizată în respectivele infrastructuri informaționale realizîndu-se prin încălcarea măsurilor de securitate implementate la nivelul serverelor care găzduiau site-urile web țintă.

La sediul D.I.I.C.O.T. vor fi aduse în vederea audierii  12 persoane, față de care se efectuează cercetări pentru săvârșirea  infracțiunilor de acces fără drept la sisteme informatice, în scopul obținerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, modificare fără drept de date informatice  și  transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic.

Comentarii

WORDPRESS: 3
  • anonim 12 ani ago

    Da bine ca mafia isi protejeaza stafful , nu cred ca au prejudiciat cu nimic statul roman baietii astia publicand date ale ministrilor , ale bancilor , etc … in schimb toti cei care ne-au condus de 22 ani in coace , e putin spus Hoti , Talhari de tara , vanzatori , au vandut afacerile tarii , Bancorex , Petrom , RomTelecom , Petrotub , IMR , ho ho ho … lista continua … cu caritasurile , combinate industriale , paduri vandute … si ei isi fac legi sa se acopere , si normal ca DICOT respecta legile mafiotilor . Respect pt DICOT ca isi face treaba , dar pe cine nu trebuie 🙂

  • Draga Emilian Pal

    Gruparea Anonymous nu exista, exista miscarea anonima in romaneste. Deasemeni aceasta miscare nu are lideri, nu are structura, nu are identitate definita, nu are un program.
    Practic este exact ceea ce scrie in definitie, o persoana sau un grup de persoane de la 2 la un milion care sustin o idee si se implica in sustinerea unor aspiratii.
    Idea de lider anonim este hilara, cum ar putea identifica membrii miscarii cine este seful lor daca toti au acelasi nume?
    Este vorba probabil de un grup de persoane sunt acuzate ca au intreprins o serie de activitati considerate ilegale cu un scop politic.
    Internetul nu are lideri

    • Anonim 12 ani ago

      Cipslim, nu ai dormit bine asta noapte? Stii ce vorbesti? Eu nu prea cred! Gandeste inainte sa scrii…