Guvernul îl trimite pe George Lazăr la Primăria Roman

Avocatul romașcan se poate întoarce pe funcţia de inspector asistent la Urbanism, de unde a fost numit prefect prin detașare.

Joi după-amiază a apărut, în Monitorul Oficial, hotărârea de Guvern prin care George Lazăr nu mai este prefect al judeţului Neamţ. „În temeiul articolului 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Neamţ de către domnul Lazăr George”.

George Lazăr a fost detaşat pe funcţia de prefect al judeţului Neamţ pe data de 27 februarie 2013. În luna decembrie 2012, George Lazăr devenea angajat la Primăria Roman, pe funcţia de inspector asistent la Urbanism, în cadrul Compartimentului urbanism şi nomenclator stradal.

Conform legii, fostul prefect se întoarce la locul de muncă din Primăria – de unde a fost detaşat pentru funcţia de prefect -, dacă optează pentru această variantă. „Încă nu am decis ce voi face de acum înainte, este prea devreme să mă gândesc la asta. Dar, cu siguranţă, voi termina cursurile de înalţi funcţionari publici”, a afirmat George Lazăr.

Scaunul de prefect va fi ocupat, până la noi ordine, de Vlad Angheluță. „Domnul Angheluță Ioan Vlad exercită, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, funcția publică de prefect al județului Neamț”, se arată în hotărârea de Guvern. Într-una din ședințele ulterioare de Guvern va trebui numit și subprefectul județului, pentru această funcție cel mai vehiculat nume fiind al lui Gheorghe Neculae.


COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • tanasa 5 ani

    Cine-a gustat din smantana ii vine greu sa mai infulece din lapte acru.

  • florin 5 ani

    e super tare…chiar a crezut domnul GEORGE ca nu va mai reveni printre noi Romascanii…tare as vrea sa vad daca acum mai saluta lumea de rand,prietenii, si cunoscutii…cand avea functia de ,,PERFECT” nu avea timp pentru salutari..ve fi respecta asa cum ai respecta domnule ,, PERFECT”…..SA AI UN VIITOR FERICIT.

  • kent 5 ani

    Daca tot a veint la urbanism poate face ordine acolo , si poate scoate la iveala magariile sefei de la urbanism , se vede cu ochiul liber in oras felul cum se lucreaza la urbanism