Grupa I de muncă aduce pensia anticipat

Peste 60.000 de oameni, care au lucrat în condiţii grele, în siderurgie sau minerit, s-ar putea pensiona anticipat, prin recunoaşterea, din nou, a grupei I de muncă.

Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care modifică legea privind sistemul unitar de pensii publice şi introduce recunoaşterea grupei I de muncă. Deputaţii de la Comisia de muncă sunt de părere că aceste persoane, care au lucrat în condiţii grele de muncă – mulţi dintre ei şomeri acum -, trebuie să se pensioneze, pentru că, oricum, îşi găsesc greu serviciu în domeniul lor. „Astfel, cei care au lucrat în condiţii grele, minerit, siderurgie etc. se încadrează în grupa I de muncă, vor câştiga la pensie ani vechime şi se vor pensiona mai repede”, a declarat preşedintele comisiei, Florin Iordache, deputat PSD.

La rândul lor, şi liberalii susţin această măsură. Ei consideră că guvernul Boc, în 2010, a luat în mod incorect dreptul acestor persoane de a se pensiona mai devreme. Și reprezentanţii PNL au făcut demersuri susţinute pentru ca persoanele care au lucrat în condiţii speciale în grupa I de muncă să-şi recapete drepturile luate abuziv de guvernul Boc.

Nu se discută despre o creştere a pensiilor, ci doar de posibilitatea pensionării pentru cei care au fost încadraţi în grupa I de muncă. Legea prevede că cei care au fost încadraţi în categoria I de muncă se pot pensiona până la 31 decembrie 2016. „Până în 2016, toţi cei care au lucrat în astfel de condiţii şi ajungeau la vârsta de pensionare se pot pensiona. Dacă vor rămâne anumite persoane care nu se vor pensiona până la 31 decembrie 2016, fie prin modificarea legii, fie prin OUG, se poate deroga de la această dată”, a subliniat Iordache.

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a decis cu unanimitate de voturi să adopte o lege privind recunoaşterea grupei I de muncă, actul normativ urmând să primească un vot în plen. Preşedintele Comisiei de Muncă a precizat că deşi Guvernul nu a fost de acord cu această formă a legii, ea va fi adoptată în plen, deoarece există „voinţă politică”.


COMENTARII

WORDPRESS: 0