Grădinile Arhiepiscopiei, deschise pentru concertul de Centenar al Orchestrei Metropolitane București

Grădinile Arhiepiscopiei, deschise pentru concertul de Centenar al Orchestrei Metropolitane București

 

 

Orchestra Metropolitană București va fi prezentă în concert la Roman în această toamnă, în cadrul unui eveniment inițiat de Asociația Municipiilor din România, al cărei membru este și municipiul nostru, și realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale. Evenimentul va avea loc în data de duminică, 11 noiembrie, locația aleasă de reprezentanții municipalității, de comun acord cu reprezentanții Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, fiind grădinile Arhiepiscopiei, un loc inaccesibil publicului larg în mod obișnuit.

„Va fi încheiat un parteneriat între Primăria municipiului Roman cu Asociația Municipiilor din România (AMR), în cadrul căruia vom organiza un concert de muzică clasică în Roman, pe data de 11 noiembrie. Este vorba despre Orchestra Metropolitană din București, condusă de dirijorul Daniel Jinga. Evenimentul are ca obiectiv general celebrarea Centenarului României sub aspect cultural-artistic, fiind parte dintr-un proiect implementat de AMR – «Rapsodiem de la geneză la Centenar», cofinanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Concertul va avea loc în aer liber, am identificat deja locația și am primit și acceptul proprietarilor, fiind vorba despre grădinile Arhiepiscopiei. Am dorit să profităm de acest spațiu frumos și generos, pe de-o parte pentru a deschide aceste grădini și publicului larg și, bineînțeles, considerăm că și locația este potrivită cu acest gen de eveniment”, a precizat primarul Lucian Micu.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0