Joi seară, 19 decembrie, în jurul orei 20.14, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la o locuință în satul Săbăoani, informează ISU Neamț.
Pompierii voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Săbăoani, cu autospeciala din dotare, au ajuns primii la locul intervenției și au localizat incendiul. Forțele de intervenție au stins incendiul și au stabilit cauza probabilă de producere a incendiului ca fiind efectul termic al curentului electric – mijloc de iluminat lăsat sub tensiune.
Echipajul SMURD a acordat asistență medicală unei femei, proprietara locuinței, în vârstă de 30 de ani, care a refuzat transportul la spital. O femeie în vârstă de aproximativ 64 de ani a fost preluată și transportată la spital de un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț. Cadrele medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Roman au diagnosticat-o pe femeie cu dispnee din cauza fumului inhalat, această rămânând internată în Secția de Cardiologie, din cauza cardiomiopatiei.
Comentarii