Prima paginăActualitate

Gospodărie în flăcări la Săbăoani, după explozia gazelor unei butelii

Gospodărie în flăcări la Săbăoani, după explozia gazelor unei butelii

Dimensiune text

 

 

Joi, 21 februarie, în jurul orei 15, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o locuinţă particulară în localitatea Săbăoani.

La locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman. A fost solicitat în sprijin și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Săbăoani, cu autospeciala din dotare, care a reușit să localizeze incendiul care se manifesta generalizat în trei camere ale locuinței.

„Proprietara a suferit un atac de panică, fiind asistată medical de echipajul de paramedici SMURD. Aceasta a refuzat transportul la spital. Ca urmare a producerii incendiului, au ars bunurile din trei camere, elemente de tâmplărie și aproximativ 35 metri pătrați din acoperiș. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost o explozie urmată de incendiu de la acumulări de gaze de la o butelie de aragaz”, informează ISU Neamț.

 

Foto: ISU Neamț

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0