Gospodărie în flăcări la Boghicea

Gospodărie în flăcări la Boghicea

 

 

Marți dimineață, 27 noiembrie, în jurul orei 4, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o casă din satul Boghicea. La locul indicat au fost deplasate pentru stingerea incendiului două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor. Echipajele de pompieri militari au fost sprijinite și de patru voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Boghicea.

Ca urmare a producerii incendiului, au ars acoperișul locuinței, realizat din astereală din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, tâmplăria din lemn, mobilierul și bunurile personale din interiorul locuinței și documentele de identitate ale proprietarului. Proprietarul a suferit arsuri de gradul I la nivelul scalpului și a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență Roman de echipajul SMURD de prim ajutor prezent la intervenție.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost, conform ISU Neamț, coșul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0