Prima paginăSanatate

Gimnastica prenatală – Când? Cum? Unde?

Gimnastica prenatală – Când? Cum? Unde?

Dimensiune text

 

kineto15 sarcinaActivitatea fizică nu trebuie să lipsească din viaţa nimănui, cu atât mai mult în cazul gravidelor. În perioada sarcinii, organismul suferă numeroase modificări ce pot da bătăi de cap viitoarelor mămici. Kinetoterapia şi gimnastica medicală pot veni în ajutorul lor, contribuind la un bun parcurs al sarcinii. Kinetoterapeutul Cristina Andreea Bivol ne explică mai multe despre ceea ce înseamnă gimnastica prenatală şi care sunt efectele pe care le poate avea:

„Activitatea fizică în cazul femeilor însărcinate este recomandată începând cu al doilea trimestru de sarcină şi, pentru a evita orice risc, poate avea loc doar cu acordul medicului care supraveghează bunul mers al sarcinii. Nu există nicio îndoială asupra efectului benefic pe care exerciţiile fizice le pot avea asupra organismului şi psihicului gravidelor şi putem discuta chiar şi de un impact pozitiv în ceea ce priveşte dezvoltarea fătului.

Pentru a avea rezultate pozitive, este recomandată urmărirea unui program bine stabilit care va fi pus în practică, fie în raport de 1 la 1, fie în grupe speciale, de către specialişti. Acesta va urmări atingerea unor obiective precum menţinerea unei greutăţi optime, menţinerea tonusului muscular, combaterea durerilor de spate, corectarea poziţiilor vicioase, îmbunătăţirea circulaţiei sangvine şi multe altele, în funcţie de starea şi necesităţile fiecărei viitoare mămici în parte.

Un aspect foarte important, de care atât terapeutul, cât şi pacienta trebuie să ţină cont, este faptul că efortul efectuat este adaptat vârstei, trimestrului sarcinii şi capacităţii de efort şi necesită o respiraţie corespunzătoare.

Gimnastica prenatală este promovată tot mai mult datorită faptului că inspiră şi menţine o stare de sănătate bună atât pentru mamă, cât şi pentru făt şi datorită faptului că, astfel, durerile pot fi prevenite pentru ca totul să decurgă cât mai normal.”

 

Cristina Andreea Bivol – Fiziokinetoterapeut în cadrul NeoKINETIC (str. Cuza Vodă, bl. 6A, Roman, Neamţ, tel. 0333 108 388)

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0