HomeEducatie

George Chiriac merge la faza națională a olimpiadei de fizică

George este elev în clasa a VI-a la Colegiul Naţional „Roman-Vodă” şi este pregătit de profesorul Mircea Gligor. George Chiriac (foto alături de profesorul Mircea Gligor) este singurul elev din zona Roman calificat la faza naţională a olimpiadei de fizică. 13 elevi nemţeni s-au calificat la etapa naţională a olimpiadei de fizică, ce se va desfăşura în luna aprilie, la Vaslui. 

Olimpiada judeţeană de fizică, desfăşurată pe 14 februarie, şi-a desemnat câştigătorii. La această etapă s-au înscris 267 de elevi nemţeni, de la clasa a VI-a la clasa a XII-a, dintre care 30 au absentat. Etapa județeană s-a desfăşurat în trei centre: la Colegiul Naţional „Petru-Rareş” din Piatra Neamţ, Colegiul Naţional „Roman-Vodă” din Roman şi Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” din Tîrgu Neamţ. În zona Roman, cea mai numeroasă participare a fost la clasa a VI-a (23 de elevi), urmată de clasa a VII-a (14 elevi), clasa a VIII-a (6 elevi), clasa a IX-a (11 elevi), clasa a X-a (doi elevi) şi clasa a XI-a (trei elevi).

Evaluarea lucrărilor scrise s-a făcut la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Piatra Neamţ, pentru care au fost implicaţi 70 de profesori de fizică din judeţ. Din lotul judeţean care va participa la etapa naţională, din luna aprilie, de la Vaslui, fac parte 13 elevi. Aceştia sunt: Antonio Pruteanu (Școala Gimnazială nr. 2 din Piatra Neamţ, profesor Emilia Chiruţa) – 17,99 de puncte (clasa a VI-a, premiul I), George Chiriac (Colegiul Naţional „Roman-Vodă” din Roman, profesor Mircea Gligor) – 15,125 de puncte (clasa a VI-a, premiul II), Daniel Manole (Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Piatra Neamţ, profesor Dorel Haralamb) – 22,375 de puncte (clasa a VII-a, premiul I), Tudor Daniel Bejan (Colegiul Naţional de Informatică din Piatra Neamţ, profesor Diana Bejan) – 21,12 puncte (clasa a VII-a, premiul II), Andra Spiridon – 29 puncte (clasa a VIII-a, premiul I), Emilia Toma – 24,5 puncte (clasa a VIII-a, premiul II), ambele de la Colegiul Naţional „Petru Rareş din Piatra Neamţ, pregătite de profesorul Grigoruţă Dan Oniciuc, Sebastian Leontică (Colegiul Naţional „Petru Rareş din Piatra Neamţ, profesor Dorel Haralamb) – 23,62 puncte (clasa a IX-a, premiul I), Maria Raluca Ghilea (Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” din Piatra Neamţ, profesor Mariana Frenţi) – 21,75 puncte (clasa a IX-a, premiul II), Ruxandra Sandovici – 20,55 de puncte (clasa a X-a, premiul I), Ioana Diaconu – 13,995 de puncte (clasa a X-a, premiul II), ambele de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Piatra Neamţ, pregătite de profesorul Grigoruţă Dan Oniciuc, Constantin Apostol Asavinei – 21,75 de puncte (clasa a XI-a, premiul I), Vlad Stoian – 17,25 de puncte (clasa a XI-a, premiul II), ambii de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Piatra Neamţ, pregătiţi de profesorul Grigoruţă Dan Oniciuc, şi Ștefan Titus Dascălu – 29,75 de puncte (clasa a XII-a, premiul I) de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Piatra Neamţ, pregătit de profesorul Dorel Haralamb.

Suspiciuni în legătură cu elaborarea subiectelor

Profesorul Mircea Gligor spune că există suspiciuni față de elaborarea subiectelor la olimpiada judeţeană de fizică. „În ultimii trei ani, sunt probleme în elaborarea subiectelor la olimpiada judeţeană de fizică, pe care, personal, le-am semnalat. La clasa a X-a, de exemplu, elevilor li se cere, la faza judeţeană, toată materia începând cu clasa a VI-a. Acest mod de examinare ar trebui să fie adoptat pentru faza naţională sau pentru selecţia lotului olimpic. Aceşti copii nu au numai fizica în program, iar materia diferă foarte mult de la un an la altul. Există unele suspiciuni, deoarece unii dintre profesorii care pregătesc copii în centre de excelenţă figurează şi ca autori de subiecte. Pentru a se elimina aceste suspiciuni, noi am propus ca materia să fie clar delimitată. Abia când se vor clarifica aceste chestiuni, vom avea mai mulţi elevi calificaţi la nivel gimnazial şi liceal. Și anul trecut am avut un singur elev calificat la faza naţională. În acest an, s-a calificat elevul George Chiriac, care promite foarte mult. El face parte dintr-o grupă foarte puternică la clasa a VI-a. În această grupă sunt mulţi copii pasionaţi de fizică şi lucrăm cu plăcere”, a precizat profesorul de fizică Mircea Gligor, cadru didactic la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”.

George Chiriac studiază fizica de jumătate de an, dar a demonstrat că pasiunea şi munca merg mână în mână în obţinerea performanţei. „Particip la olimpiadele de matematică şi de fizică pentru că vreau să urmez în liceu profilul informatică. Îi mulţumesc profesorului meu pentru că m-a sprijit să obţin acest rezultat. În perspectivă, aş vrea să urmez o facultate în Anglia”, a spus George.

Foarte aproape de a se califica la faza naţională au fost şi elevii romanvodişti: Andrew Okukura – 23,875 de puncte (clasa a VIII-a, premiul II), Flaviu Ioan Crăciun – 21,25 puncte (clasa a VIII-a, premiul III), ambii pregătiţi de profesorul Constantin Ostafe, şi Teodor Ioan Băltoi – 12,25 puncte (clasa a VI-a, premiul III, profesor Mircea Gligor).

Comentarii

WORDPRESS: 0