Prima paginăSlide news

Garderoba de primăvară pentru bărbați

Garderoba de primăvară pentru bărbați

Dimensiune text

Primăvara, vremea este schimbătoare, de multe ori, o zi poate avea două anotimpuri. Razele soarelui din timpul zilei ne îndeamnă să renunțăm la hainele groase de iarnă, însă, chiar și în zilele însorite, diminețile și serile sunt friguroase.

Cum ne putem îmbrăca într-o astfel de zi? Îmbracă-te în straturi, la fel ca iarna, însă cu haine mai subțiri. Folosește-ți creativitatea pentru a obține ținute potrivite pentru fiecare ocazie.

Ținute elegante pentru birou

Dacă ai un loc de muncă care necesită o ținută formală, primul pas este să renunți la hainele groase de iarnă și să alegi un palton. Accesorizează-l cu mănuși din piele, pantofi Oxford și o geantă din piele. Fie că alegi să porți un costum sau o pereche de pantaloni și un pulover, alege măsuri care să se potrivească corpului tău. Evită hainele prea largi sau prea lungi.

Dacă urmează o zi lungă, cu temperaturi care se modifică, alege un pulover tricotat fin și un sacou împreună cu un palton de lungime medie. Un fular va completa perfect această ținută.

Dacă vremea este schimbătoare, adaugă o vestă pe sub sacou sau o cămașă cu un pulover la baza gâtului sau cu fermoar.

Îți dorești un stil mai relaxat? Mizează pe blugi, chinos sau pantaloni drepți. Poartă-i cu pulovere subțiri, cu sau fără guler. Combină culorile, adaugă în ținută și culori deschise, care să se asorteze cu soarele de afară. Pentru exterior, alege o geaca de barbati elegantă sau un palton și o pereche de ghete sau pantofi Oxford.

Ținute casual pentru birou

Dacă nu există obligativitatea unei ținute de afaceri, poți miza pe piese din denim: o pereche de blugi sau pantaloni slim fit, un pulover, o cămașă sau o bluză cu mânecă lungă fără imprimeuri și înscrisuri. Un palton, o geacă scurtă îmblănită din blugi, cojoc sau matlasată și o pereche de ghete sau pantofi sport vor completa ținuta. Pe Fashion Days găsești foarte multe modele dacă ai nevoie de inspirație.

Pentru ținuta de birou, alege un model cât mai simplu de pantofi sport, fără foarte multe accesorii sau culori. Chiar dacă ți se permite orice tip de ținută la locul de muncă, evită să porți pantaloni de trening și blugi decupați. Păstrează-i pentru weekend sau pentru momentele de relaxare.

Ținute pentru timp liber

În funcție de activitate, poți purta orice model de jeans, pantaloni cargo sau sport. Hanoracele și jachetele ușoare vor completa perfect orice tip de ținută și te vor ajuta la schimbările de temperatură.

Îți place să petreci timp în natură? Alege pantaloni sport, pantofi pentru alergare sau pentru drumeții, o haină impermeabilă și fii gata pentru noi experiențe.

Nu uita, ochelarii de soare se potrivesc oricărei ținute și te vor ajuta în zilele însorite de primăvară.

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0