HomeRural

GAC Văleni a împlinit cinci ani de existență

Grupul de Acțiune Comunitară (GAC) Văleni a împlinit, în această lună, cinci ani de existență. Acțiunile desfășurate în fiecare an au vizat atât prevenirea și combaterea infracționalității, dar și sănătatea sătenilor și creșterea gradului de informare asupra evenimentelor care se petrec în comuna Văleni.

 

 

„Meritul este al agentului șef Cristian Cocea, care s-a implicat în comunitate chiar de la numirea lui pe post. S-a reușit o bună colaborare între autoritățile statului, biserică și unitățile private care își desfășoară activitatea pe teritoriul comunei Văleni. Fiecare acțiune urmărește protejarea și ajutorarea oamenilor, mai ales a celor aflați în dificultate”, a declarat Ionel Stoleru, primarul comunei Văleni.

GAC a apărut ca o componentă locală în cadrul Proiectului de Prevenire în Sistem Integrat a Criminalității din Mediul Rural, derulat de Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț, în cadrul programului național „Sate fără criminalitate”. Acțiunile GAC au fost orientate, în principal, spre colectele de alimente și îmbrăcăminte, asigurarea lemnului de foc pentru familiile nevoiașe și donarea de sânge.

În al cincilea an de existență, în palmaresul GAC Văleni a intrat și editarea ziarului local „Foaia Vălenilor”, singura publicație din țară, pe linie de prevenire, realizată de un GAC.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]
[sam_ad id=”130″ codes=”true”]

Comentarii

WORDPRESS: 0