Furnizorii de servicii medicale sunt chemați la consultări

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va organiza, în perioada următoare, întâlniri cu organizaţiile reprezentative din domeniul medical, în timpul cărora vor avea loc consultări referitoare la Normele metodologice privind aplicarea noului Contract Cadru privind furnizarea serviciilor medicale în perioada 2016 – 2017.

Vor participa la întâlniri reprezentanţi ai Colegiului Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor din România, ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în Sistemul Sanitar din România, precum şi organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical.

Toate aceste întâlniri vor avea loc în perioada 15-18 februarie 2016.

Discuţiile şi negocierile vor trebui să fie încheiate până la data de 1 aprilie 2016, atunci când va intra în vigoare noul Contract Cadru privind furnizarea serviciilor medicale în perioada 2016-2017.


COMENTARII

WORDPRESS: 0