Prima paginăSanatate

Funcţionarii de la penitenciar au donat sânge

Funcţionarii de la penitenciar au donat sânge

Dimensiune text

 

donare sangeJoi, 17 martie, funcţionarii publici cu statut special din cadrul Penitenciarului Bacău au răspuns iniţiativei conducerii unităţii – în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Bacău, de a dona sânge în scopul sprijinirii sistemului medical naţional.

„Donarea de sânge ajută la desfăşurarea optimă a intervenţiilor chirurgicale, în tratarea pacienţilor de cancer, a victimelor accidentelor, în transplantul de organe, pacienţilor care au suferit arsuri, copiilor născuţi prematur sau copiilor bolnavi. Acţiunea iniţiată se doreşte a fi un gest de solidaritate al lucrătorilor din Penitenciarul Bacău faţă de cei aflaţi în suferinţă, în spiritul umanismului şi respectului faţă de valorile sociale, şi dovedeşte că aceştia sunt modele de implicare civică pentru comunitatea din care fac parte”, a declarat inspector principal Mădălina Mătăsaru, purtător de cuvânt al Penitenciarului Bacău.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0