[FOTO] ZIUA POLIŢIEI A FOST SĂRBĂTORITĂ DE POLIŢIŞTII NEMŢENI

[FOTO] ZIUA POLIŢIEI A FOST SĂRBĂTORITĂ DE POLIŢIŞTII NEMŢENI

 

AU AJUNS ÎN AREST DUPĂ CE AU INTRODUSÎn cinstea Zilei Poliţiei şi pentru a marca cei 194 de ani de atestare documentară, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a avut loc, vineri, o şedinţă festivă la care au participat oficialităţi locale, reprezentanţii celorlalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi ai instituţiilor de cooperare interinstituţională.

Despre semnificaţia zilei de 25 martie le-a vorbit celor prezenţi în sala de festivităţi a inspectoratului directorul Arhivelor Naţionale Neamţ, Daniel Pavăl, după care prefectul judeţului Neamţ, Niculina Dobrilă, a dat citire mesajului adresat poliţiştilor de către ministrul Afacerilor Interne, chestor de poliţie Petre Tobă.

Inspectorul şef al IPJ Neamţ, comisarul şef Paul Tablan, a prezentat mesajul inspectorului general al Poliţiei Române, chestor de poliţie Bogdan Despescu, transmis cu ocazia acestei zile, după care au fost acordate cupele câştigătorilor concursurilor sportive la disciplinele şah, volei feminin, tenis de masă şi minifotbal.

Continuând tradiţia, IPJ Neamţ a organizat activităţi în Piaţa Turnului lui Ștefan ce Mare din Piatra Neamţ, cu ocazia aniversării celor 194 de ani de atestare documentară. Astfel, pe platoul central, poliţiştii le-au pregătit nemţenilor o prezentare a dotării şi tehnicii folosite în activităţile de zi cu zi, aici fiind expuse autoturismele din dotarea IPJ Neamţ, autospeciala folosită de Serviciul de Acţiuni Speciale şi Laboratorul Criminalistic. Echipele mixte, formate din poliţist-conductor şi câine, i-au încântat pe cei mici cu demonstraţii de prindere şi imobilizare a infractorilor, de detectare produse din tutun, iar autospecialele folosite de poliţiştii rutieri au constituit unul dintre punctele de atracţie. Nu au lipsit exerciţiile tactice executate de luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale Neamţ, care au stârnit admiraţia şi aplauzele celor prezenţi pe platoul Curţii Domneşti.

Copiii s-au bucurat de o atenţie deosebită din partea poliţiştilor, pentru cei mici fiind pregătite materiale informativ-preventive. Totodată, au fost distribuite celor prezenţi şi alte materiale promoţionale, conţinând informaţii despre diferite campanii desfăşurate de Poliţia Română pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.

AU AJUNS ÎN AREST DUPĂ CE AU INTRODUS

AU AJUNS ÎN AREST DUPĂ CE AU INTRODUS

AU AJUNS ÎN AREST DUPĂ CE AU INTRODUS

AU AJUNS ÎN AREST DUPĂ CE AU INTRODUS

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0