[FOTO] Intervenții cu peste 200 de polițiști, în weekend

[FOTO] Intervenții cu peste 200 de polițiști, în weekend

 

Din dispoziția inspectorului general al Poliției Române, au fost intensificate, pentru perioada 12 – 14 mai, acţiunile menite să menţină un climat de siguranță publică, să combată faptele ilegale şi să salveze vieţi, prin prevenirea accidentelor de circulaţie.

Astfel, la nivelul județului Neamț, în zilele de 12 și 13 mai, au fost organizate acțiuni cu efective mărite, fiind efectuate controale în trafic sau în localurile cu aflux de persoane. Bilanţul acestor acțiuni: 16 infracţiuni constatate şi 343 de sancţiuni contravenţionale aplicate.

În cele două zile, în tot județul, peste 200 de poliţişti de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase, intervenţie rapidă au acţionat, în sistem integrat, pe toate liniile, pentru siguranţa şi liniştea cetăţenilor, informează IPJ Neamț.

Poliţiştii de ordine publică, împreună cu cei de investigații criminale, au desfășurat 11 de controale şi acțiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale ce se comit, de regulă, în zona discotecilor și barurilor. Au fost efectuate și filtre în trafic pentru verificări pe linia transportului de material lemnos. Au fost constatate șapte infracţiuni (din care două la Codul Silvic) și au fost aplicate 85 de sancțiuni contravenționale, dintre care 65 la Legea nr. 61/1991 privind încălcarea normelor de conviețuire socială.

Descinderile coordonate de ofițerii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Neamț în localurile sau discotecile de pe raza județului Neamț au fost realizate cu ajutorul luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile Bacău și Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț

Poliţiştii rutieri s-au aflat în trafic, iar în urma verificărilor efectuate, au fost constatate șapte infracțiuni la regimul circulației rutiere, dintre care patru pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Totodată, în cadrul acțiunilor, au fost reținute 13 permise de conducere pentru neacordarea de prioritate pietonilor care au acest drept, iar patru permise au fost reținute pe zona Romanului, trei pentru viteză excesivă (cea mai mare viteză înregistrată fiind de 118 km/h, în localitate și în condiții de ploaie) și un permis pentru depășire neregulamentară.

În total, în cele două zile, polițiștii rutieri au reținut 31 de permise de conducere și șase certificate de înmatriculare au fost retrase pentru abaterile constatate.

La acțiunea desfășurată pe zona Romanului, s-au alăturat și colegii din cadrul Serviciului Investigarea Criminalității Economice, împreună cu câinele polițist Odek, care au controlat autovehiculele oprite, în vederea verificării și prevenirii faptelor de contrabandă. Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au acționat pentru prevenirea şi combaterea infracțiunilor de natură economico-financiară, iar în urma controalelor efectuate au aplicat șase sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 12/1990 pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, fiind confiscate bunuri în valoare de 175 de lei.

Pe linia arme, explozivi și substanțe periculoase, poliţiştii au constatat o infracţiune pe linia deținerii de arme și muniție, iar una privind regimul substanțelor periculoase, fiind ridicată o armă, în vederea confiscării.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0