[FOTO] Cum arată centrul logistic Lidl de lângă Roman, deschis în luna mai

[FOTO] Cum arată centrul logistic Lidl de lângă Roman, deschis în luna mai

 

 

Lidl continuă investițiile în România și a inaugurat primul centru logistic din zona de Est a țării, în apropierea municipiului Roman, în comuna Cordun. Astfel, în luna mai a început activitatea celui de-al cincilea depozit Lidl din România, care deservește 50 de magazine din zona Moldovei. Construcția este în linie cu strategia de sustenabilitate Lidl și este un punct logistic extrem de important pentru eficientizarea procesului de distribuție în zona de Est a țării.

Noul centru logistic a fost prezentat miercuri, 8 mai, de reprezentanții companiei Lidl, în cadrul unei întâlniri cu presa locală și regională, la care au participat Cristina Hanganu, Director de comunicare și CSR în cadrul Lidl România, și Vincent Martin, Director Regional Roman, Lidl România.

Cu o suprafață totală construită de peste 45.000 metri pătrați, pe o suprafață a terenului de 133.000 metri pătrați, noul centru logistic Lidl este situat în comuna Cordun, în imediata apropiere a municipiului Roman. Uriașa clădire a depozitului are o lungime de 350 de metri, o lățime de 123 de metri și o înălțime între 15 și 18 metri, cu 125 de porți de livrare, pe ambele părți, putând adăposti circa 30.000 de paleți de mărfuri. Depozitul se află în proximitate față de drumul european E85, acesta fiind un factor important în alegerea locației, deoarece permite menținerea distanței medii de transport a produselor către magazine, sub 150 de kilometri, și eficientizează procesul de distribuție din zona de Est a țării.

„Am deschis un nou depozit logistic la Roman pentru eficiență. Pe măsură ce am crescut, noi mărind rețeaua undeva la minimum 15 magazine pe an, au crescut distanțele de transport al mărfii. Ca să asigurăm prospețimea mărfurilor, noi trebuie să stăm tot timpul într-o medie rezonabilă de distanță față de centrul logistic”, a afirmat Cristina Hanganu, Director de comunicare și CSR în cadrul Lidl România.

„Parte din strategia noastră de business sustenabil, eficiența este unul dintre principiile după care ne ghidăm și în activitatea de expansiune, așadar construirea primului depozit Lidl din zona Moldovei a venit ca un pas firesc, datorită ritmului crescut de dezvoltare a rețelei noastre de magazine. Poziționarea centrului logistic în apropierea drumului E85 ne permite optimizarea traseelor autovehiculelor și, implicit, ne ajută să reducem impactul asupra mediului. Totodată, ca toate clădirile noi din portofoliul nostru, și aceasta a fost realizată folosindu-se tehnologii avansate din domeniul construcțiilor”, a spus Vincent Martin, Director Regional Roman, Lidl România.

În plus față de procesul de construcție orientat către sustenabilitate, cel de-al cincilea depozit al companiei se remarcă prin faptul că a fost proiectat să aibă o amprentă redusă de carbon. De exemplu, consumul scăzut de energie necesară funcționării depozitului sau implementarea soluțiilor tehnice precum recuperarea energiei termice generată de instalația frigorifică și folosirea acesteia pentru încălzire, asigură standardele înalte de eficiență energetică a clădirii, mai precizează reprezentanții companiei.

Inaugurarea primului depozit Lidl din zona Moldovei are un impact pozitiv și asupra economiei locale, prin crearea a aproape 200 de locuri de muncă, atât în zona operațională, cât și în cea administrativă. Campania de recrutare a Lidl s-a adresat nu numai locuitorilor din zonă, ci și lucrătorilor din străinătate, oficialii Lidl afirmând că se mândresc cu faptul că au reușit să convingă 13 lucrători din străinătate să se întoarcă în România pentru a lucra în noul depozit logistic de lângă Roman.

La fel ca în restul țării, nici un angajat Lidl din noul depozit nu va realiza un venit lunar mediu mai mic de 3.500 de lei brut (2.180 de lei net), sumă ce include salariul și tichete de masă în valoare de 15 lei pentru fiecare zi lucrată, bonusuri anuale de Paște și de Crăciun, precum și alte tipuri de bonusuri, ca cel aniversar, oferit comisionarilor și stivuitoriștilor din depozit, afirmă reprezentanții companiei. La acestea se adaugă și alte beneficii, precum asigurare de viață și de sănătate, pachete sau vouchere Back to school pentru angajații care au copii în ciclul școlar primar și gimnazial, transport gratuit până la depozit, concediu care crește progresiv în primii ani de activitate și oportunități de dezvoltare profesională. De exemplu, înainte de deschiderea de luna aceasta, fiecare angajat a beneficiat de o perioadă de școlarizare în unul dintre depozitele Lidl din țară, la Iernut, Nedelea, Chiajna sau Lugoj.

Totodată, certificat pentru al treilea an consecutiv ca fiind Top Employer, Lidl continuă să investească în standardele condițiilor de lucru. Astfel, noul centru logistic din Roman dispune de o serie de facilități destinate angajaților, precum vestiare speciale, o sală de mese și o zonă de relaxare cu o suprafață de aproximativ 138 metri pătrați, care se continuă cu o terasă exterioară de 100 metri pătrați, unde angajații pot lua prânzul.

Lidl România se implică în campanii de prevenire a risipei alimentare, susținând financiar și cu donații în produse rețeaua de bănci de alimente din România, cu prezențe în București, Cluj și Roman.

Despre compania Lidl

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, Germania, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.500 de magazine și peste 150 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

În prezent, Lidl are aproximativ 260.000 de angajați, dintre care peste 6.000 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 240 de magazine și cinci centre logistice.

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0