Fostul şef al PPDD Neamţ, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Dimensiune text

Conform DNA, Mihai Fărcășanu pretindea bani de la membrii de partid, promițându-le funcții de consilieri județeni. În total, el a cerut de la șase colegi suma de 35.000 de euro.

 

 

Mihai Fărcășanu, fostul președinte al Partidului Poporului Dan Diaconescu (PPDD), filiala Neamț, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție. Aceștia îl acuză că a cerut de la mai mulți membri de partid sume importante de bani. În schimb, le promitea membrilor care cotizau funcții de consilieri județeni la alegerile locale din 2012.

 

Mii de euro pentru un post de consilier județean

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a lui Mihai Fărcășanu, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Neamț, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea prevăzută în art. 13 din Legea nr. 78/2000, respectiv fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Conform procurorilor, în perioada martie-mai 2012, inculpatul Mihai Fărcășanu, folosindu-și funcțiile de vicepreședinte în cadrul biroului permanent național al unui partid politic și de președinte al organizației județene Neamț a aceluiași partid politic, a pretins de la șase membri ai aceluiași partid politic suma totală de 35.000 de euro. Acești bani au fost pretinși atât pentru sine, cât și pentru partid, pentru ca, în virtutea funcțiilor sale politice, să favorizeze persoanele respective pentru ocuparea unor funcții de consilieri județeni cu ocazia desfășurării alegerilor locale din anul 2012. Din banii pretinși, inculpatul a primit suma de 10.000 euro, cu titlu de contribuție pentru campania electorală a partidului.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Piatra Neamț.

 

Mihai Fărcășanu se declară nevinovat

 

Fostul președinte al PPDD Neamț și vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț susține că este nevinovat și că nu a luat bani de la nimeni. Mai mult, Mihai Fărcășanu spune că banii au fost folosiți pentru campanie electorală și că nu i s-a organizat niciun flagrant delict sau percheziție. „Mihai Fărcășanu nu a primit nici măcar un leu de la nimeni. Campania electorală nu se face pe ochi frumoși, se face cu bani. Dacă eu eram președintele partidului pe atunci, era normal să discut despre cheltuielile de campanie electorală cu cei care erau candidați, pentru că pe vremea aceea partidul avea 20% în sondaje, astfel că, din 35 de posturi de consilieri județeni, ne reveneau șapte. Dintre aceștia, unii și-au făcut campanie electorală pe cheltuială proprie. Discuția a fost să vedem cum facem să acoperim aceste cheltuieli de campanie electorală, nicidecum să le pretind eu niște bani în nume propriu. Vedeți că și acolo se spune că aș fi pretins 35.000 de euro, dar în final ar fi fost vorba despre 10.000 de euro. Faptele trebuie demonstrate, mie nu mi s-a făcut niciun flagrant, nu au fost percheziții la mine acasă”, a declarat Mihai Fărcășanu. După ce are de dat socoteală instanței de judecată, Fărcășanu și-a pierdut și funcția de la partid. „Aceasta nu este nicidecum o practică la noi în partid. Din acest motiv, am cerut excluderea lui din partid. Deocamdată, nu avem un răspuns la cererea de excludere, pentru că nu a fost nici o ședință a Biroului Permanent Național al partidului „, a declarat Ciprian Șerban, președinte interimar al PPDD Neamț.



COMENTARII

WORDPRESS: 0