HomeSocialReligie

Fostul protopop Florin Țuscanu a fost numit oficial preot în parohia Trifeşti

Numirea lui Florin Țuscanu a fost făcută de arhimandritul Pimen Costea. La vecernie au fost mulţi prieteni ai lui Florin Țuscanu, veniţi special pentru acest eveniment. La finalul vecerniei, corul de la Casa Bunicilor a cântat pentru toţi cei prezenţi.

Biserica „Sfântul Nicolae” din Trifeşti a fost, vineri seară, gazda unui triplu eveniment. Începând cu ora 16.00, la biserica în care se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost oficiată slujba Vecerniei în cinstea Sfântului Nicolae, patronul spiritual al acestui lăcaş de cult. Ceremonialul a fost oficiat de un sobor de preoţi, dar invitatul de onoare a fost arhimandritul Pimen Costea, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. La finalul slujbei, acesta a fost cel care l-a prezentat, în mod oficial, credincioşilor, pe preotul Florin Țuscanu, transferat la parohia din Trifeşti începând cu 1 noiembrie.

tuscanu 01Arhimandritul Pimen Costea le-a spus credincioşilor prezenţi la vecernie că preotul Florin Țuscanu îl va ajuta pe preotul paroh Laurenţiu Segneanu şi a promis că va reveni la Trifeşti pentru a vedea cum decurge colaborarea dintre cei doi. „Părintele Florin Țuscanu va contribui la intensificarea activităţii pastoral-misionare parohiale, având în vedere experienţa sa misionară, precum şi la diversificarea şi aprofundarea unor activităţi la nivel de parohie, în special cele culturale, având în vedere expertiza preacucerniciei sale în cercetarea istorică, organizarea de evenimente culturale şi pelerinaje la locuri încârcate de istorie”, a afirmat preotul Laurenţiu Segneanu, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Trifeşti.

Preotul Segneanu i-a oferit şi câteva daruri colegului său: două cărţi necesare în desfăşurarea actului liturgic şi o carte despre istoria filosofiei, pasiunea lui Florin Țuscanu pentru istorie şi filosofie fiind binecunoscută.

„Vă mulţumesc din suflet pentru această primire binecuvântată. Este lucrarea lui Dumnezeu această numire a mea aici, pentru că eu, de mic, am fost legat de Sfântul Nicolae. La cimitirul în care sunt înmormântaţi strămoşii mei este o biserică cu hramul Sfântului Nicolae, biserica din Moldoveni la care am mers când eram copil şi în care am slujit, mai târziu, avea acelaşi hram. Tot de Sfântul Nicolae este patronată şi biserica din Ruginoasa, acolo unde am slujit înainte de a veni la Roman. Iată că nu a durat mult şi Sfântul Nicolae m-a chemat din nou să-i slujesc”, a spus preotul Țuscanu.

Florin Țuscanu a fost, timp de nouă ani, protopop de Roman. Înainte de a fi mutat, de superiorii săi, la Trifeşti, a fost paroh al bisericii „Sfântul Vasile” de lângă Spital. La Trifeşti, Florin Țuscanu va sluji alături de un om pe care îl cunoaşte de pe băncile şcolii. El şi Laurenţiu Segneanu au fost colegi de seminar şi, mai târziu, de facultate.

Al treilea eveniment a zilei a fost vizita corului de la Casa Bunicilor. Bătrâneii au cântat colinde şi cântece bisericeşti, la finalul slujbei. Aceştia au fost răsplătiţi cu daruri de preoţii de la Trifeşti. Vizita lor nu a fost întâmplătoare: Florin Țuscanu a făcut o capelă la Casa Bunicilor şi este duhovnicul celor mai mulţi dintre bătrânii de la centru, inclusiv al fostului său diriginte.

Biserica din Trifeşti a fost neîncăpătoare vineri seară, mulţi apropiaţi ai lui Florin Țuscanu, din diferite localităţi, fiind prezenţi la numirea sa oficială în cadrul parohiei.

Comentarii

WORDPRESS: 4
  • un credincios 9 ani ago

    Doi preoti apropiati de oameni, apreciati de enoriasi, prieteni intre ei si prieteni ai celor pe care ii au in grija parinteasca. Dumnezeu sa-i tina sanatosi pentru a fi multi ani calauzitori spre imparatia lui Dumnezeu credinciosilor din parohia Trifesti, care sunt entuziasmati de pastorii lor.

  • Un fr. 9 ani ago

    Doamne ajuta! Multa sanatate sfintiiolor voastre! Sa fie intr-un ceas bun si la mai mare…..

  • Howareyou 9 ani ago

    La mai mare Pr. Florin! Să fie într-un ceas bun!

  • vd / gl 9 ani ago

    DUMNEZEU sa binecuvinteze sfinta biserica din TRIFESTI si pe cei doi preoti parohi !
    SARBATORI FERICITE trifestenilor si