Preotul Petru Budău, fost paroh al bisericii din Pildeşti, comuna Cordun, a trecut la cele veşnice în dimineaţa zilei de 5 iunie, la vârsta de 77 de ani. Suferind de mai mult timp, părintele Budău a plecat în veşnicie în casa parohială din Bacău centru, întărit cu sfintele sacramente, înconjurat fiind de rugăciunile preoţilor şi surorilor care au vegheat la căpătâiul lui în timpul nopţii.
Preotul Petru Budău s-a născut la 16 ianuarie 1941 la Tămăşeni, fiul lui Mihai şi al Mariei, născută Mihăieş. A avut nouă fraţi. A absolvit Şcoala Generală de șapte clase în anul 1955 la Buruieneşti, Şcoala de Cantori în anul 1960 la Iaşi şi Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi în anul 1966. A fost sfinţit preot la 26 iunie 1966 la Iaşi de către episcopul Petru Pleşca. A activat ca vicar la Cotnari (1 septembrie 1966 – 1 decembrie 1966), Prăjeşti (1 decembrie 1966 – 1 februarie 1968), Hălăuceşti (1 martie 1968 – 1 februarie 1979), paroh la Rădăuţi (1 februarie 1979 – 1 septembrie 1979), Pildeşti (1 septembrie 1979 – 1 septembrie 2006), preot pensionar la Sagna (1 septembrie 2006 – 1 iunie 2008) şi Bacău „Sfântul Nicolae” (1 iunie 2008 – 5 iunie 2018). În urma unui accident cerebral în mai 2011, părintele a rămas fără glas, purtându-şi bolile cu seninătate până la final. Joi, 7 iunie, a fost înmormântat la Pildești, conform dorinței sale.
„Dincolo de grija pastorală pentru credincioşii încredinţaţi, lucrarea principală pe plan edilitar rămâne biserica «Adormirea Maicii Domnului» de la Pildeşti, satul în care a fost paroh 27 de ani; părintele a coordonat începutul lucrărilor şi le-a dus până aproape de final. Construirea acesteia a început în anul 1994; părintele a pus piatra de temelie în luna mai 1996 şi a coordonat lucrările până în luna august 2006, biserica fiind sfinţită la 16 august 2012. Rămâne în amintirea multora cu un preot caracterizat prin exactitate, corectitudine şi zel pentru mântuirea sufletelor. «Îi mulţumesc bunului Dumnezeu pentru că m-a ţinut în viaţă, m-a chemat la sfânta Preoţie şi mi-a acordat atâtea haruri necesare slujirii preoţeşti. Îi cer iertare pentru toate greşelile comise în viaţa mea şi îl rog să fie îngăduitor cu sufletul meu», notează părintele, iar pentru credincioşii din Pildeşti scrie: «Le cer doar un favor: să se roage pentru sufletul meu, pentru că în conştiinţa mea le-am dorit şi făcut bine mereu, chiar cu seriozitatea şi dreptatea cu care am acţionat». Să se odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice de Iași.
Foto: Episcopia Romano-Catolică de Iași, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Pildești
Comentarii