Articol publicat în data de: joi, 10 Aug 2017



Finanțare de un milion de lei pentru proiecte dedicate Centenarului

 

Ministerul Culturii și Identității Naționale a lansat două apeluri de proiecte dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918, destinate operatorilor culturali privați și organizațiilor neguvernamentale ce desfășoară activități culturale.

Programul ACCES CENTENAR – sesiunea 2017 prefigurează debutul manifestărilor culturale dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918, iar solicitanții se pot înscrie, în premieră, completând un formular on-line disponibil la adresa http://centenar.cultura.ro . Programul vizează operatorii culturali care doresc să organizeze un proiect sau o acțiune culturală dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918, în perioada 1 octombrie – 30 noiembrie 2017. Aceștia pot solicita o finanțare nerambursabilă în valoare de maximum 50.000 de lei, bugetul total alocat programului fiind de 1.000.000 lei, informează un comunicat al ministerului.

Cel de-al doilea apel vizează proiectele planificate pentru anul 2018. În acest caz, Ministerul Culturii și Identității Naționale dorește realizarea unei baze de date în vederea estimării necesarului de finanțare pentru anul viitor. Proiectele pot fi transmise prin intermediul unui formular on-line, disponibil la adresa menționată mai sus.

„De asemenea, Ministerul Culturii și Identității Naționale vine și în sprijinul celor care consideră că au o idee bună despre cum ar trebui celebrat Centenarul Marii Uniri, însă nu au transpus-o într-un proiect. Pentru aceștia există un al treilea formular, iar toate ideile primite vor fi centralizate și analizate. Ne dorim ca societatea civilă să fie parte a Programului de Aniversare a Centenarului Marii Uniri de la 1918 și a Războiului pentru Întregirea Neamului, de aceea așteptăm cu interes proiectele voastre!”, mai precizează comunicatul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

Mai multe detalii la adresa: http://centenar.cultura.ro .

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>