Articol publicat în data de: vin, 19 Mai 2017



Final încins de play-out

 

După un duel strâns la vârful ierarhiei, în urma căruia Viitorul Constanța a ieșit campioană, Liga I propune în continuare o bătălie foarte interesantă în partea de jos a clasamentului. Deși la un moment dat părea că ASA Târgu Mureș și Pandurii Târgu Jiu vor lua drumul ligii a doua, situația a căpătat un plus de dramatism odată cu victoria obținută de gorjeni, luni seară, pe teren propriu în fața Concordiei Chiajna. A fost un succes al disperării, obținut în prelungiri, gazdele fiind conștiente că doar trei puncte le puteau menține în cursa salvării de la retrogradare.

Acest rezultat complică ecuația supraviețuirii, întrucât sunt trei echipe, Concordia, Poli Timișoara și Pandurii, care se bat pe două locuri, dintre care unul asigură prezența pe prima scenă și în sezonul viitor, iar celălalt trimite la baraj. Primele două echipe au un avans de trei puncte față de Mineri, cu tot atâtea etape rămase de disputat până la final, însă echipa pregătită de Flavius Stoican are un meci mai puțin disputat.

Foto: https://www.flickr.com/photos/manc72/9281957763

 

La prima vedere, Poli Timișoara pare avantajată de program, întrucât va juca pe teren propriu cu una dintre rivalele directe, Pandurii, dar si cu ASA Târgu Mureș, echipă care a retrogradat deja. În cazul în care bănățenii vor câștiga aceste două partide, atunci ei își pot face planuri pentru viitorul sezon al Ligii 1, însă misiunea nu este atât de ușoară. În primul rând, pentru că Pandurii vor veni să-și dea viața pe Bega, iar recentul succes contra Concordiei arată că sunt capabili să câștige când nimeni nu se mai așteaptă. Apoi, Poli are un program infernal în această perioadă, cu două meciuri în plus, în Cupa României și Cupa Ligii, fapt care ar putea goli de energie un lor și așa destul de subțire. Este, de altfel, și marea temere a antrenorului Ionuț Popa, care a precizat că va face o prioritate din campionat, întrucât consideră salvarea de la retrogradare cel mai important trofeu, în condițiile în care echipa sa a pornit această campanie cu un handicap de 14 puncte.

Pe lângă meciul cu Poli Timișoara, Pandurii Târgu Jiu va mai juca în deplasare cu Botoșani, în vreme ce acasă va primi vizita echipelor ASA Târgu Mureș și Gaz Metan. Așadar, gorjenii au parte de câteva dueluri de foc, care vor reprezenta cu siguranță adevărate provocări inclusiv pentru cei care se ocupă cu predicțiile pe meciurile de fotbal. Stoican promite însă că echipa sa va gestiona cât mai bine acest final de sezon, întrucât „jucăm pentru oamenii care iubesc această echipă și vor să rămânem în prima ligă”.

Dintre toate cele trei formații aflate în hora supraviețuirii, doar Concordia nu mai are meciuri cu rivalele directe, ci va juca în ultimele trei etape doar cu echipe clasate deasupra sa – este vorba de Gaz Metan și FC Voluntari, pe care le va întâlni în deplasare, și FC Botoșani, cu care va juca pe teren propriu. Dan Alexa și jucătorii săi pornesc, teoretic, cu șansa a doua în aceste meciuri, având în vedere că toate adversarele țintesc primul loc din play-out. Concordia se afla, însă, pe un drum ascendent, cu două victorii și un egal în ultimele patru runde, doar lipsa de concentrare în ultimele secvențe ale întâlnirii cu Pandurii privând-o de un punct extrem de prețios.

Finalul de play-out se anunță, așadar, foarte palpitant, iar asta nu poate fi decât o veste bună pentru microbiști, care își doresc o competiție dinamică până la sfârșit. Iar dacă la terminarea sezonului nu vom avea parte de un nou caz la TAS, care să rezolve ecuația retrogradării, atunci va fi și mai bine.

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close