Articol publicat în data de: joi, 31 Mai 2012



Fiii satului Gîdinți, la 200 de ani de la ctitoria bisericii

Monument istoric, ansamblul Bisericii „Sfîntul Dumitru” din Gîdinți – construit între anii 1806 și 1812, de către marele vornic Dimitrie (Emanoil) Bogdan și de soția sa, Georgeta – împlinește 200 de ani de la ctitorire. Duminică, 3 mai, la orele 16.00, Parohia „Sfîntul Dumitru” din Gîdinți va marca evenimentul, prin evocarea istorică a așezării și sfințirea aghiazmatarului, realizat cu sprijinul unui fiu al satului, inginerul Vasile Balcan, directorul general Marsat SA Roman.

 

Acesta a susținut financiar și lucrările de consolidare a lăcașului de cult, precum și montarea unei centrale termice, ale căror costuri s-au ridicat la 27.000 lei. La eveniment sînt așteptați PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, preotul Ionel Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei, preotul Florin Aurel Țuscanu, protopop la Protopopiatul Roman, autorități locale, precum și fii ai satului care se vor reîntoarce din toate colțurile țării.

Împlinirea a două secole de la ctitoria bisericii este marcată și prin lucrări de reabilitare, care au constat în refacerea tencuielilor exterioare și montarea unui sistem de încălzire în interiorul lăcașului de cult. Aceste lucrări, inițiate după consolidarea lăcașului de cult, și construirea anul trecut, a unui gard, pe o distanță de 60 de metri, au fost realizate pentru a sărbători cum se cuvine acest eveniment jubiliar. Întîlnirea va fi un prilej pentru preotul Ioan Pătrăuceanu de a așeza o placă ce va sta mărturie a ctitorilor bisericii.

Biserica Sfîntul Dimitrie din Gîdinți (1812 – 2012), cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu lucrarea Duhului Sfînt ziditu-s-a, această biserică avînd hramul Sfîntului Dimitrie din Parohia Gîdinți, în anul 1812, prin osîrdia vornicului Dimitrie Bogdan, pentru rugă și pentru împlinirea nevoilor spirituale ale comunității. Între 1989 – 1990, cu binecuvîntarea Preasfințitului Eftimie, sub coordonarea preotului Ioan Pătrăuceanu, s-a consolidat și pictat din nou lăcașul sfînt și s-a ridicat un nou așezămînt social-filantropic, iar în anii 2011-2012 au fost realizate lucrări de restaurare, toate acestea împlinindu-se cu sprijinul vrednicilor enoriași și al unor oameni de bine – Balcan Vasile și Bârsan Dorel -, ce au dorit să-și înscrie numele în rîndul ctitorilor înnoitori. Resfințitu-s-a această biserică în ziua de 3 iunie, anul mîntuirii 2012, la împlinirea a 200 de ani de la zidirea lăcașului sfînt de către episcop doctor Ioachim Băcăuanul, al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, veșnică pomenire fie ctitorilor„, se menționează pe placa ce va fi așezată în curtea lăcașului de cult.

Părintele Ioan Pătrăuceanu, parohul Bisericii „Sfîntul Dumitru”, aniversează, la rîndul lui, 25 de ani de păstorire în satul Gîdinți.

Pentru evenimentul de duminică, preotul Pătrăuceanu va asigura o masă pentru 400 de persoane.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close