Festivalul FILIT 2017 caută voluntari

HomeCultural

Festivalul FILIT 2017 caută voluntari

 

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT lansează apelul de recrutare voluntari pentru ediția a V-a a festivalului, ce se va desfășura în perioada 4-8 octombrie 2017.

Voluntarii vor lucra alături de echipa de organizare în perioada premergătoare festivalului şi în timpul acestuia și vor avea ocazia să interacționeze cu marile numele ale scenei culturale internaționale. Departamentele în care pot activa sunt Invitați, Logistică, Evenimente/Proiecte, Casa FILIT, Serile FILIT, Comunicare/Promovare, Resurse Umane. Printre criteriile de selecție se numără disponibilitatea de timp, experiența anterioară și/sau cunoașterea uneia sau a mai multor limbi străine, informează organizatorii.

Voluntarii de toate vârstele se pot înscrie direct pe site-ul www.filit-iasi.ro, la secțiunea „Voluntari”, până la data de 25 august 2017. În perioada 25 – 30 august 2017, voluntarii selectați vor fi contactați de către organizatori, iar în perioada 30 august – 4 septembrie vor avea loc training-urile voluntarilor.

FILIT este un proiect anual finanțat de Consiliul Judeţean Iaşi prin Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi și va reuni anul acesta la Iași, în cadrul celei de a V-a ediții, sute de nume ale scenei culturale mondiale. Printre invitați se numără doi laureați ai Premiului Nobel, Svetlana Aleksievici și Gao Xingjian, autorul seriei de romane „Dexter”, Jeff Lindsay, autorii britanici Jim Crace și Jonathan Coe, scriitoarea Olga Tokarczuk din Polonia, alături de zeci de scriitori și poeți români și străini, traducători, manageri culturali, editori etc.

La edițiile anterioare ale FILIT au fost implicați peste 500 de voluntari. Mai multe detalii şi noutăți se pot urmări pe site-ul www.filit-iasi.ro.

 

Comentarii

WORDPRESS: 0