Festival de muzică sacră la Roman

Dimensiune text

Evenimentul este organizat de Academia „Petru Tocănel”, în parteneriat cu Asociaţia româno-germană „Remesianul”.

În zilele de 26-28 septembrie, Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan va fi gazda celui mai important eveniment muzical al anului din Roman, ediţia a III-a a Festivalului de Muzică Sacră Festum Domini. Manifestarea a fost iniţiată în anul 2004 de către conducerea Institutului şi Provincia Fraţilor Minori Conventuali Sfântul Iosif din România, în parteneriat cu Asociaţia româno-germană „Remesianul”, cu sediul la Münster (Germania).

Amploarea şi calitatea recunoscută a primelor două ediţii au încurajat un nou angajament din partea organizatorilor. Gazdă generoasă şi tradiţională a numeroase manifestări culturale şi religioase, Institutul Franciscan a devenit, în timp, un punct de referinţă în viaţa spirituală locală, dar şi naţională. Păstrând buna tradiţie de a-şi celebra iluştrii înaintaşi, Provincia Franciscană Conventuală din România doreşte ca, prin această iniţiativă, să aducă un pios omagiu, în semn de devotament şi recunoştinţă faţă de părintele Carmil Tocănel (1907-1973), preot şi muzician cu vocaţie. „Organizat de Academia „Petru Tocănel,Festivalul a fost gândit şi conceput ca o modalitate de a conserva şi de a promova muzica sacră în spaţiul spiritual românesc, ca un bun prilej de a trăi bucuriile acestui gen de muzică, dar şi de a transmite celor prezenţi mesajul ei. Această ediţie a Festivalului este dedicată Sfintei Fecioare Maria, astfel încât lucrările muzicale prezentate vor fi selectate, cu precădere, din această arie tematică. Festivalul va reuni interpreţi din diverse zone geografice şi culturale ale ţării şi rămâne deschis colaborărilor internaţionale şi interconfesionale, în funcţie de contextul ediţiei şi de interesul manifestat de participanţi. Ca noutate, această ediţie se va desfăşura pe două secţiuni, având ca denumiri generice Atelier şi Recital. Prima secţiune va găzdui dezbateri pe probleme teoretice şi practice specifice, iar cea de-a doua va însuma recitalurile propriu-zise”, a precizat profesor doctor Ovidiu Trifan, membru al comitetului de organizare.

Mai multe informaţii despre festival sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului, www.festumdomini.ro.



COMENTARII

WORDPRESS: 0