Festival de artă medievală la Tîrgu Neamţ

Dimensiune text

În perioada 4-6 iulie, are loc, la Tîrgu Neamţ, prima ediţie a Festivalului de Artă Medievală, care va atrage în oraşul de sub Cetatea Neamţ cavaleri şi domniţe.

Full page fax printÎn perioada 4 – 6 iulie are loc prima ediţie a Festivalului „MedievArtFest Tîrgu Neamţ”, un proiect finanţat  de Consiliul Local Tîrgu Neamţ. Acest eveniment este organizat pe trei componente: Festival de teatru medieval, Târg de echitaţie, meşteşuguri şi arme medievale şi Festival culinar, care, împreună, converg spre realizarea unui festival medieval care să pună în valoare oraşul de sub Cetatea Neamţ şi încurajarea proiectelor culturale şi a manifestărilor artistice care promovează spiritul medieval din regiunea Moldovei, la nivel naţional şi internaţional, din punct de vedere cultural şi turistic.

După deschiderea oficială a festivalului, de vineri,  sâmbătă are loc o proiecţie de film, o sesiune de comunicări ştiinţifice, momente de animaţie stradală. În fiecare zi a evenimentului, spre seară, formaţia Bucium din Bucureşti va susţine câte un concert. Duminică seara, festivalul se va încheia cu o paradă, urmată de retragerea cavalerilor cu torţe.

Nemţenii au ocazia de a-i cunoaşte pe membrii Ordinului Cavalerilor Lupi, Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Cavalerii Străjerii Moldovei, Cavalerii Vinului Lupus Dacus, membrii Cvartetului Harmonic Brass şi pe cei ai Orchestrei Lupilor Albi, care fac parte din Filarmonica din Timişoara şi Arad.

Organizatorii acestui festival sunt: Fundaţia Culturală „Ion Creangă”, Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare Turistică „Valea Ozanei”, Primăria Tîrgu Neamţ, Casa Culturii „Ion Creangă”, Asociaţia Pro Democraţia, Ordinul Cavalerilor Lupi şi Teatrul Scena din Târgu Mureş. Directorul artistic al festivalului este actorul Liviu Pancu, regizor la Teatrul Naţional Târgu Mureş, organizator şi al festivalului medieval de la Sighişoara.



COMENTARII

WORDPRESS: 0