HomeActualitate

Fermierii primesc 61 de euro pe hectar

Suma reprezintă un avans din subvenția pe suprafață.

Fermierii primesc, până la sfârșitul lunii octombrie, avansul de 50% din plățile pe suprafață, respectiv 61 de euro pe hectar. Diferența până la 160 de euro pe hectar va fi plătită după 1 decembrie. Pentru schema de plată unică pe suprafață aferentă anului 2013, suma alocată României din Fondul European pentru Garantare în Agricultură este de 1,403 miliarde de euro, iar cuantumul maxim al plăților, de 139,17 euro pe hectar. La această sumă, Guvernul a mai aprobat încă o plată suplimentară de 21 de euro pe hectar din bugetul național, ceea ce ridică subvenția pe suprafață la 160 de euro pe hectar. Este pentru prima oară când Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură plătește avansul pentru Axa 2, respectiv pentru măsurile de agromediu, până în prezent fiind executate plăți de 274 de milioane de euro. În cadrul campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafață au fost depuse  1.037.427 de cereri de plată, pentru o suprafață de 9,8 milioane de hectare. În județul Neamț, vor beneficia de acest sprijin financiar peste 29.000 de fermieri.

Comentarii

WORDPRESS: 0