Prima paginăActualitate

Femeie trimisă la închisoare, pentru că nu și-a lăsat fostul soț să-și vadă fiica

Femeie trimisă la închisoare, pentru că nu și-a lăsat fostul soț să-și vadă fiica

Dimensiune text

Luni, 22 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sprijiniți de polițiști din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unei femei de 48 de ani, din Cândești.

Conform IPJ Neamț, aceasta era condamnată de Judecătoria Piatra Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de o lună de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului.

„În fapt, începând cu data de 4 noiembrie 2016 și până în prezent, femeia nu a respectat sentința civilă a Judecătoriei Piatra Neamț, prin care s-a stabilit modul în care fostul soț urma să aibă legături personale cu fiica sa minoră, nepermițându-i să ia legătura în niciun mod cu aceasta”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Polițiștii au condus-o la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0