Prima paginăSanatate

Femeie din Roman diagnosticată cu gripă porcină

Dimensiune text

O femeie din Roman a fost internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, fiind diagnosticată cu gripă porcină.

 

 

Pacienta, în vârstă de 44 de ani, a stat patru zile în secția de Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul spitalului ieșean, timp în care medicii au confirmat că este infectată cu virusul gripal A/H1N1. Femeia a primit tratament medical, iar acum se află în afara oricărui pericol, ea urmând să fie externată în următoarele zile. „În urmă cu trei ani, când a apărut acest nou virus, s-au luat măsuri speciale pentru a preveni apariția unor epidemii. Acum este considerat un virus gripal normal, iar vaccinul antigripal are în componență și tulpina acestui virus. Pacienta nu figurează internată la niciun spital din Roman. Cel mai probabil, ea a decis să se trateze la un spital din Iași„, a precizat medicul epidemiolog Roxana Pipirigeanu, șeful Serviciului Epidemiologic din cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț.

Simptomele gripei porcine sunt asemănătoare cu cele ale gripei sezoniere, instalându-se dureri musculare, cefalee, febră sau simptome respiratorii. Medicii avertizează populația să evite spațiile aglomerate și închise și să mențină regulile stricte de igienă personală. Avertizați sunt și cei care călătoresc în țările unde au fost semnalate mai multe cazuri de gripă porcină sau cei care au rude care se întorc din străinătate. Cea mai bună metodă de protecție împotriva gripei este vaccinarea. În ultima săptămînă, în zona Romanului s-au vaccinat 213 persoane, numărul total al celor vaccinați ajungând la 7.413.

COMENTARII

WORDPRESS: 0