Fără apă la Roman, pînă la ora 13

O avarie în rețeaua de distribuție lasă din nou romașcanii fără apă la robinete. Începînd cu ora 11, furnizarea apei potabile în municipiu a fost sistată, astfel încît echipele companiei județene Apa Serv să poată remedia o defecțiune apărută în rețeaua stradală, la intersecția străzilor Eremia Grigorescu și Toma Stelian.

 

Avaria a fost sesizată vineri dimineață, în jurul orei 8.30. „Este vorba despre o conductă de distribuție a apei care s-a spart. Lucrările necesare remedierii defecțiunii nu se puteau realiza din cauza presiunii mari a apei potabile. S-a luat decizia opririi apei pînă la efectuarea reparaților din zonă. Echipele de lucru estimează că furnizarea apei potabile va fi reluată în jurul orei 13„, au precizat reprezentanții companiei județene Apa Serv.

Tot în această dimineață, o echipă a Apa Serv remediază o altă defecțiune din rețea, apărută la un branșament de pe strada Bogdan Dragoș, în apropierea restaurantului „Prestige”.


COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • Romascan 7 ani

    In ultima vreme apar tot mai multe avarii si implicit, tot mai dese sunt zilele in care suntem lasati fara apa de dimineata pana seara. Mereu se motiveaza ca reteaua e veche si conductele cedeaza. Pana sa mareasca presiunea apei din retea nu erau problemele astea, acum pe timpul verii si pe caldurile astea si-au gasit. Acum baga 1/4 aer si 3/4 apa, sa se „invarta” apometrele mai bine. Tipic romanesc !

  • gicu 7 ani

    Cam prin locurile pe unde s-au intepat conducta Teparii .ce tam tam se facea cu ani in urma cu teparii ,acum dupa ce au votat numai de bine .