Prima paginăActualitateRoman

Fără apă din cauza estimării greșite a duratei lucrărilor

Dimensiune text

Lucrările care au dus la întreruperea apei noaptea trecută s-au prelungit mai mult decât au calculat specialiştii Apa Serv. Următoarea oprire programată a apei va avea loc vineri seară.

Lucrările de la staţiile de repompare – de înlocuire a pompelor vechi cu unele noi, mai eficiente şi care consumă mai puţină energie – au dus la prelungirea perioadei în care romaşcanii au stat, joi, fără apă la robinet. Lucrările nu au fost realizate de angajaţii companiei ApaServ, ci de o firmă contractată de companie în acest sens. Intervenţia a fost estimată a se desfăşura într-un interval de opt ore, dar anunţul a fost făcut pentru un interval de 12 ore, tocmai pentru ca eventualele întârzieri să fie efectuate fără a stârni nemulţumirea romaşcanilor. Cu toate acestea, lucrările s-au prelungit mai mult decât au calculat specialiştii Apa Serv şi reprezentanţii firmei contractate pentru executarea lucrărilor, astfel că locuitorii Romanului au avut apă la robinet abia în jurul orei 13.00.

Scenariul este posibil să se repete şi sâmbătă, 22 noiembrie, deoarece următoarea oprire programată va avea loc de vineri, 21 noiembrie, începând cu ora 22.00, până sâmbătă, 22 noiembrie, ora 8.00. Vestea bună este că oprirea din noaptea de vineri spre sâmbătă va fi ultima oprire programată din acest an.



COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • Mare greseala s-a facut cu c,dar mai este un an si se poate reveniedarea alimentarii cu apa catre apa serv neamt,dar mai este un an si o va prelua inapoi .Sa demonstrat ca apa serv Neamt nueste capabila sa execute investitii de o mai mare avengura,din cauza mentalitatii neocomuniste in organizarea unitatii,prin aceea ca se ocupa de lucruri marunte de colocviu.Afara cu apa serv din Roman.

  • iulian 6 ani

    Sa speram ca vom scapa de acest primar. De ce? Socotiti cate zile fără apa am avut anul acesta.