Familia, cel mai important sprijin pentru bolnavii de cancer

La sfîrșitul săptămînii trecute, la sediul Centrului Regional de Consiliere și reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer din regiunea Nord Est – Oncosuport Iași s-a derulat cea de-a doua întîlnire din programul de tutoriat propus de către Patronatul Medicinei Integrative beneficiarilor Centrului Oncosuport.

 

La evenimentul de vineri, intitulat „Gestiunea vieții de familie”, au participat persoane diagnosticate cu cancer și aparținători, inclusiv din Neamț, acestea învățînd să redescopere sursa de energie pe care o reprezintă familia, să recapete bucuria de a fi în familie.

Programul de tutoriat propus de către Patronatul Medicinei Integrative cuprinde trei teme de dezvoltare personală și/sau profesională, dintre cele mai solicitate de beneficiarii proiectului, ce oferă acestora orientare și suport, le dă posibilitatea să atingă o anumită stare de mai bine, superioară celei actuale. Cei interesați să obțină un anume rezultat într-unul din cele trei module propuse sînt susținuti îndeaproape de un tutor, care este de fapt un îndrumător, un susținător. Centrul Regional Nord-Est – Oncosuport Iași, cu sediul în Bulevardul „Tudor Vladimirescu”, nr. 42-44, etajul 2, oferă gratuit consiliere psihologică, asistență socială și juridică persoanelor din zona de Nord-Est a țării, diagnosticate cu cancer de sîn, cancer de col uterin și cancer testicular precum și aparținătorilor acestora. Acesta a fost înființat la Iași prin proiectul „Rețea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere și reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional de Dezvoltare a Resurselor Umane 2007 – 2013, „Investește în oameni!”. Proiectul este implementat de Patronatul Medicinei Integrative, în parteneriat cu Associazione Oncologica Senigalliese Valli Misa e Nevola – Italia și Asociația de Terapii Integrative „Sfîntul Nectarie” – România.


COMENTARII

WORDPRESS: 0