Articol publicat în data de: mie, 02 Noi 2016



Falși angajați ai unei companii de gaze l-au lăsat pe un bătrân fără 2.550 de lei

 

bani1706c-680x365Marți, 1 noiembrie, în jurul orei 16.30, dispeceratul Poliţiei municipiului Roman a fost sesizat despre faptul că o persoană necunoscută a sustras din locuinţa unui romașcan suma de 2.550 lei.

La fața locului s-a deplasat imediat o echipă de cercetare, care a stabilit faptul că. în aceeași zi, intervalul orar 12.30 – 13.00, la apartamentul bărbatului de 84 de ani s-au prezentat două persoane necunoscute, iar sub motivul că sunt angajaţii unei societăți de distribuție gaz, au intrat în locuință, pentru a face verificări la instalație. Astfel că, într-un moment de neatenție, unul dintre cei doi bărbați a pătruns în sufrageria locuinţei, de unde a sustras 2.550 de lei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat și în vederea identificării autorilor.

Cum vă puteți feri de hoți

Polițiștii reamintesc faptul că infractorii joacă anumite roluri pentru a aborda victimele, respectiv persoane care livrează colete, angajaţi ai unor furnizori de servicii, vânzători ambulanți, și aduc la cunoștința nemțenilor modurile de operare ale acestora, cât și noi metode identificate la nivelul altor județe din țară.

Metoda „Curierului” reprezintă situația în care infractorii își documentează foarte bine victima, în general persoane vârstnice, și, sub motivul că sunt trimişi de o rudă a acestora (fiul sau nepotul) care era plecată la muncă în străinătate, se prezintă la poarta sau ușa persoanei vizate, pentru a le aduce un pachet. Astfel doi-trei indivizi, îmbrăcaţi elegant şi cu o maşină înmatriculată în străinătate, scot un colet pe care cer o sumă de bani, victima fiind păcălită din cauza amănuntelor privind vârsta şi locul de muncă al fiului. Ba, chiar, aceștia pretind că îl sună la telefon pe copilul persoanei vizate ca să vorbească şi să se convingă și îi dau victimei receptorul la capătul căruia se afla un complice. Presupusul fiu spunea că este în trafic şi nu poate vorbi prea mult, dar confirmă că cei de la poartă sunt cunoscuţi de-ai lui şi poate să le dea banii cu încredere. Bătrânii păgubiţi se alegeau cu un pachet în care găseau diverse, de la jocuri pentru copii, la ibrice, ceasuri sau electrocasnice ieftine, mult sub valoarea pe care au dat-o la schimb.

Metoda „utilități publice” este aceea prin care infractorii pretind ca sunt reprezentanți ai unor companii de gaz, apă sau electricitate și intră în case pentru presupuse verificări. Metoda „Deratizare” presupune oferirea unor servicii de acest gen de către falşi angajaţi ai unor firme cu acest profil.

Metoda „Străinul” este utilizată, de regulă, de infractorii care motivează că nu sunt din localitate, folosind ca pretext faptul că au o urgenţă medicală şi nu au bani romaneşti asupra lor, solicitând în acest mod victimelor să le schimbe sumele de bani în valută. Astfel, reuşesc să ia banii lăsând în schimb drept garanţie o geantă în care afirmă că se află valută sau bunuri de valoare promițând că se vor întoarce.

„Toate aceste metode servesc unui singur scop, acela de a pătrunde în locuinţele oamenilor, de unde reuşesc să sustragă sume de bani sau bunuri de valoare. În cazul în care, pe raza localităților de domiciliu din mediul rural, sau în scara blocului sunt observate persoane necunoscute care au astfel de practici, sesizați imediat poliția sau sunați la 112, pentru identificarea și verificarea acestor persoane! Dacă ați fost victima unei astfel de infracțiuni, nu lăsați să treacă timp de la comiterea faptei și sesizați Poliția prin apelul unic de urgență 112!”, precizează un comunicat al IPJ Neamț.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close