Factură de infarct: 5.000 de lei la energie electrică, pentru două luni

Un bărbat din localitatea Văleni a avut parte de un şoc, la sfârşitul lunii ianuarie, atunci când a primit de la E.ON Energie o factură de 5.000 de lei pentru consumul de energie electrică aferent lunilor decembrie 2013 şi ianuarie 2014.

factura02Mircea Sîia a luat legătura cu reprezentanţii E.ON Energie şi le-a explicat acestor că este imposibil ca el să fi consumat atât de mult în două luni. „Eu nu înţeleg cum pot să emită facturi la modul acesta, fără să îşi pună întrebări. Eu nu am nicio uzină subterană, nu aveam cum să consum atât, indiferent ce aş fi făcut. După ce am sesizat problema la E.ON, au venit şi mi-au schimbat contorul, fiindcă era defect. După aceea, am întrebat cât am de plată, dar nu mi-au spus şi am efectuat o plată luna trecută cu o sumă pe care o plăteam de obicei”, povesteşte Mircea Sîia.

După comunicarea cu reprezentanţii E.ON, bărbatul a aşteptat factura corectă, pe care să o plătească aşa încât să nu aibă datorii faţă de furnizorul de energie electrică. Nu mică i-a fost mirarea când, pe data de 10 aprilie, s-a trezit la poartă cu patru facturi în loc de una, pe fiecare dintre acestea scriind altceva. „Nu ştiu ce să cred şi pe care dintre acestea să o plătesc. Am fost mai devreme la centrul de relaţii cu clienţii de la Roman, dar nu am înţeles de la domnii de acolo cât am de plată şi pentru care perioadă sunt de achitat sumele”, a mai spus Mircea Sîia.

De fapt, E.ON  a emis două facturi de stornare – pentru a elimina suma de 5.000 de lei şi kilowaţii pe care bărbatul, în fapt, nu i-a consumat -, a emis o factură pentru consumul aferent perioadei 1 noiembrie 2013 – 30 ianuarie 2014, iar o patra factură pentru perioada 30 ianuarie – 10 martie. Toate facturile sunt emise pe 26 martie şi la finalul fiecăreia dintre acestea scrie o altă sumă, astfel încât debusolarea clientului E.ON este justificată și de înţeles, deoarece nu toți clienţii E.ON au pregătire tehnică sau sunt familiarizaţi cu termenii tehnici cuprinşi într-o factură de energie electrică.


Articol mai vechi

COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • Un cetatean 5 ani

    E bataie de joc cu aceste facturi de la EON. Sunt anume facute ca sa nu putem verifica daca platim efectiv ceea ce consumam, motivandu-se ca nu avem pregatirea tehnica de a citi o factura.
    Pe vremuri nu trebuia sa facem facultatea ca sa ne citim contuarul si sa inmultim nr. kw cu preturile respective. Acum au introdus o sumedenie de taxe, ca sa ne scoata banii din buzunar si sa faca smecherii profit. Ce strategie e asta in care tot eu ,consumatorul, sa platesc in plus pentru ca se foloseste aceeasi infrastructura veche? Ponta a zis ca energia verde va fi mai ieftina. De ce platesc eu certificate verzi? De asta li s-au aprobat smecherilor sa faca microcentrale pe raurile de munte, sa distruga tot habitatul montan.RUSINE celor care ne conduc spre distrugerea
    a ceea ce ne-a mai ramas…

  • mandea 5 ani

    nu stiu cine si cum calculeaza aceste facturi,dar pur si simplu ei pun acei kw din burta de la ei ,cel putin in lunile Martie si Septembrie cand spun dumnealor ca vine si recalcularea ,vin niste facturi de plata de-ti sade minte-n loc nu alta,plus de asta la noi la tara cand vin cu cititul contuarului daca nu gaseste proprietarul acasa pun de de la sine putere cati kw vor ei ,ca doar prostimea plateste nu ,ce naiba ca doar n-o sta taranul fara lumina ,corect ar fi sa se anunte data ,ziua respectiva cand se umbla pentru cititul contoarelor si atunci omul stie sa stea acasa si el ,am un vecin este plecat din Septembrie in Italia si nu a consumat nici de-un leu ,dar cand ea venit factura acum in Martie are sa dea aproape 600 ron ,intreb si eu cum si cine a facut acea factura daca bietul om nu a consumat deloc ,nu pur si simplu e bataie de joc