Articol publicat în data de: mie, 29 Feb 2012



Fac 20 de kilometri pentru a merge la Cercul de Informatică

Alexandra și Delia Pătrariu, Albertina și Albertin Burcă sînt patru copii cu vîrste între 8 și 12 ani din satul Corhana. Săptămînal, copiii sînt aduși de tatăl unuia dintre ei la Clubul Copiilor și Elevilor din Roman, pentru Cercul de Informatică.

 

 

Părinții cred că cel mai bine pentru noi este să venim la Club. Am ales Cercul de Informatică pentru că aici reușim să învățăm lucruri pe care la școală nu ni se predau„, spune Alexandra, elevă în clasa a IV-a.

Profesoara Corina Țintă, coordonatoarea Cercului de Informatică, crede că efortul părinților este unul firesc, demn de toată lauda. „La Cercul de Informatică sînt înscriși copii atît din Roman, cît și din localitățile Cotu-Vameș, Horia și Corhana. Este de remarcat efortul părintelui unuia dintre copii de a-i aduce la cerc, mai ales pe această iarnă capricioasă, în condițiile în care unii dintre copii, cu domiciliul în Roman, au lipsit de la unele dintre activitățile pe care le facem în cadrul Cercului. Deși vin la Club doar din acest an, am observat că sînt receptivi, dornici de a învăța, ambițioși, și că se implică și în alte activități ale Clubului„, a declarat profesoara Corina Țintă.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close