Fabrica de airbaguri face angajări

Biroul de resurse umane va funcționa în fața Judecătoriei Roman.

 

 

Interesul romașcanilor pentru o nouă investiție de producție, respectiv fabrica de airbaguri pe care o construiește la Roman firma TRW Automotive, este justificat crescut, mai ales că firma, care investește peste 13 milioane de euro, poate asigura circa 1.500 locuri de muncă. După anunțul oficial al investiției, făcut cunoscut de primarul Laurențiu Dan Leoreanu, sute de romașcani s-au arătat interesați de pașii pe care trebuie să-i parcurgă pentru a se instrui și, eventual, angaja la TRW Automotive.

„Vă anunț, în premieră, că am apreciat necesar ca locul în care se vor stabili contactele privind resursele umane ce vor susține această fabrică să fie cât mai accesibil, respectiv în centrul Romanului. După ce am avut, joi, o discuție cu reprezentanți ai board-ului fabricii, inclusiv cu directorul de resurse umane desemnat de firma americană prin reprezentantul ei pe Europa din Germania, am decis ca amenajarea acestui birou de relații privind angajările să se facă în fața Judecătoriei Roman, acolo unde este și zona ALA”, a declarat primarul Leoreanu.

Șeful administrației locale a apreciat că Romanul reprezintă o excepție pe harta Moldovei, mii de noi locuri de muncă fiind asigurate pe parcursul acestui an prin dezvoltarea investițiilor existente și prin atragerea unor noi investitori.

[sam id=”3″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • dlcatalin 6 ani

    Am fost azi pe la 10 in spate la primarie la zona ALA, nu era nimeni, decat o doamna, care mi-a sugerat sa intreb in fata, de acolo am fost indrumat la resurse umane, de acolo o doamna mi-a sugerat sa-i las un CV dar mi-a mentionat ca nu ma contacteaza nimeni si sa urmaresc media locala :))))) Deci, sunt cu ochii pe voi, pentru alte informatii :))))

  • mama 6 ani

    unde se fac angajari????O stire de 2 lei

  • I.T. 6 ani

    Referitor si la articolul:
    > „Fabrica de airbaguri face angajari”

    Cerere urgentå de muncå

    Caut urgent de muncå in online.
    De asemenea caut urgent de muncå numai/doar in zona: Targu Neamt – Timisesti – Pascani, chiar si Roman.
    Profesia mea de bazå este informatician si am lucrat in aceastå profesie circa 23 de ani in total:
    17 ani in oficii/centru/statie de calcul intre anii 1979 – 1996 in Vaslui si Piatra Neamt si
    6 ani in invåtåmantul liceal in Piatra Neamt.
    Ultimul meu contract individual de muncå a fost acum 7 ani, in domeniul invatåmantului liceal in Piatra Neamt.
    Am numai/doar o singurå experientå profesionalå si anume in domeniul informaticii de circa 23 de ani in total.
    Solicit urgent de lucru la varsta de 58 de ani.
    Doresc urgent angajare: normå intreagå / full-time job, fractiune norma / part-time job, pe bazå de lucrare/proiect etc.
    Caut sa fiu angajat pe perioadå determinatå sau nedeterminatå.
    Exclud, nu mi se potrivesc: Multi Level Marketing / MLM-uri, Pay To Click / PTC,
    „compania americana Global Domains Iternational GDI.ws”, agent de pensii private, agent de asigurari,
    agent de vanzari directe de bijuterii, medicamente, alimente, bauturi, suplimente nutritive,
    cosmetice, detergenti, intretinerea locuintei si a.m.d.
    Nu posed carnet de conducere.

    Sunt disponibil sa incep activitatea imediat.

    Vå multumesc anticipat.

    Telefon: 0751929737