Fă o bucurie, cu o jucărie!

Dimensiune text

„Ziarul de Roman” vă invită să susţineţi campania destinată copiilor defavorizaţi.

„Ziarul de Roman” vă invită să fiţi părtaşi la cea de-a treia ediţie a campaniei „Fă o bucurie, cu o jucărie!”. Demersul nostru îşi propune să aducă un surâs pe chipurile unor copiii care nu au prea des parte de bucurii, copii ai căror părinţi au grija pâinii de zi cu zi şi mai puţin a unei jucării, hăinuţe sau alte surprize care să le bucure micuţilor copilăria. Cu ajutorul dumneavoastră, al cititorilor, dorim să le înseninăm sărbătorile de iarnă. Campania se adresează tuturor acelor care, atunci când dăruiesc, se bucură alături de cei care primesc cadoul şi pe care îi aşteptăm cu jucării ori alte daruri la sediul redacţiei din Roman, Pietonal Ștefan cel Mare, bloc M7, parter II, până cel târziu miercuri, 4 decembrie. De Moş Nicolae, vom fi alături de copiii defavorizaţi, pentru a le oferi darurile de la dumneavoastră.

Campania „Fă o bucurie cu o jucărie!” iniţiată de Ziarul de Roman se bucură de sprijin din partea romaşcanilor. Victor Lazăr, unul dintre cei s-au alăturat campaniei noastre a venit la sediul redacţiei noastre, asemeni lui Moş Nicolae, cu un sac de jucării. „Pentru că nepoţica noastră locuieşte în altă ţară, foarte departe de noi şi o vedem foarte rar, am vrut, de dragul ei, să facem o bucurie altor copii, ai căror părinţi nu au posibilitatea de a le cumpăra jucării şi de a le face cadouri. Nici noi nu suntem nişte favorizaţi ai sorţii, la 59 de ani sunt şomer, iar soţia mea este pensionată din motive medicale. Dar cred că, atunci când vrei să faci o bucurie, când vrei să ajuţi pe cineva, nu contează câţi bani ai”, a spus Victor Lazăr.



COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • BumBum 6 ani

    Bravo dl. Lazar, felicitari!