Prima paginăCultural

Expoziția „Minerale și asociații minerale din România”, la Muzeul de Științele Naturii din Roman

Expoziția „Minerale și asociații minerale din România”, la Muzeul de Științele Naturii din Roman

Dimensiune text

Vineri, 19 februarie, ora 11, la Muzeul de Științele Naturii din Roman va avea loc vernisajul expoziției temporare „Minerale și asociații minerale din România”, informează Complexul Muzeal Național Neamț. Expoziţia, realizată în colaborare cu Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, va putea fi vizitată în perioada 19 februarie – 17 mai.

Expoziția reunește 122 de exponate mineralogice care provin de la: Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, Academia Română – Secția de Științe Geonomice,  Universitatea din București – Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – Facultatea de Biologie și Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași – Facultatea de Geografie și Geologie și Institutul Geologic al României – Muzeul Național de Geologie București.

„Proiectul expozițional promovează, în premieră, zestrea minerală a României, cu accent pe contribuţia adusă patrimoniului mineralogic universal, prin cele 38 de minerale care au fost descoperite, descrise și documentate, pentru prima oară pe teritoriul țării noastre. Totodată, cuprinde și cele mai rare și spectaculoase asociații minerale emblematice pentru spațiul geologic românesc”, afirmă muzeograf Oana Maria Balan în prezentarea expoziției.

Ghidul expoziției este disponibil pe site-ul Complexului Muzeal Național Neamț, la acest link.

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0