Explozie urmată de un incendiu într-un bloc din Piatra Neamț

Explozie urmată de un incendiu într-un bloc din Piatra Neamț

Dimensiune text

 

 

Intervenție dificilă a salvatorilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, după o explozie urmată de incendiu, produsă joi, 31 octombrie, în jurul orelor 14,  într-un apartament de la etajul doi al unui bloc cu patru niveluri din municipiul Piatra Neamț, de pe strada Dimitrie Leonida.

Conform Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), la fața locului s-au deplasat două ambulanțe SMURD și o autospecială pentru victime multiple, plus patru ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Neamț. Pompierii au intervenit pentru localizarea incendiului cu cinci autospeciale de stingere, două autoscări și descarcerarea grea.

„Din primele date, nu sunt persoane surprinse în interiorul construcției, însă intervenția de stingere este deosebit de dificilă din cauza arderii violente și propagării pe verticală a focului în exteriorul clădirii. Patru oameni sunt răniți, din care trei sunt transportați la spital. Între aceștia este o victimă cu arsuri grave”, precizează reprezentanții DSU.

 

 

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0