Exercițiu de alarmare publică, miercuri, în județul Neamț

Exercițiu de alarmare publică, miercuri, în județul Neamț

 

 

Miercuri, 10 iulie, începând cu ora 10, la nivelul județului Neamț se va desfășura un nou exercițiu de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de urgență, ce urmărește antrenarea autorităților și pregătirea populației prin cunoașterea semnificației semnalelor de alarmare, verificarea timpului de reacție al autorităților la primirea mesajului de înștiințare, precum și obținerea unor date reale privind starea de operativitate a echipamentelor dedicate și a gradului de acoperire acustică, informează ISU Neamț.

Astfel de exerciții au loc, de obicei, în prima miercuri a fiecărei luni, însă exercițiul care trebuia să se desfășoare săptămâna trecută, pe 3 iulie, a fost amânat pentru 10 iulie, din cauza desfășurării examenului de bacalaureat.

Cu mijloacele de alarmare pot fi introduse următoarele semnale:

a) semnalul ALARMĂ AERIANĂ (se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele);

b) semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE (se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele);

c) semnalul PREALARMĂ AERIANĂ (se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de I2 secunde între ele);

d) semnalul ÎNCETAREA ALARMEI (se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute).

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0