Prima paginăSocial

Execuția pasarelei peste E85, de anul viitor

Execuția pasarelei peste E85, de anul viitor

Dimensiune text

 

Aflat la București în aceste zile, primarul municipiului Roman, Lucian Micu, a avut mai multe vizite de lucru la ministerele de la care administrația locală așteaptă rezolvarea unor probleme ale comunității.

La Ministerul Fondurilor Europene, primarul a discutat despre exercițiul financiar viitor, primind, din nou, asigurările că ultimele opt proiecte europene depuse de Primăria Roman vor intra în evaluare și se va trece la semnarea contractelor de finanțare.

La Ministerul Educației, s-a discutat despre nevoia reluării finanțării proiectului de finalizare a pistei de alergare de pe Stadionul „Constantinescu Nehoi”, care se află în subordinea acestei instituții, a cărui modernizare a fost începută acum câțiva ani. De asemenea, de la Ministerul Tineretului și Sportului, primăria așteaptă deblocarea unor chestiuni administrative ce privesc buna desfășurare a activității Clubului Atletic.

„O discuție foarte importantă am purtat și la Ministerul Transporturilor, unde avem două proiecte majore. Unul vizează reabilitarea, în perioada următoare, a carosabilului de pe E85 din interiorul orașului. Cel de-al doilea privește realizarea pasarelei peste trecerea de cale ferată de la ieșirea dinspre Iași, de aici am primit confirmarea faptului că, în acest an, se vor realiza studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, iar de anul viitor va începe execuția pasarelei, care va oferi confort și siguranță în trafic. Mă bucur că există deschidere din partea celor care conduc aceste ministere și nu am cum să nu apreciez efortul comun al deputaților Laurențiu Leoreanu și Mugur Cozmanciuc, alături de care am făcut și voi continua să fac echipă pentru ca și problemele Romanului să fie rezolvate cu prioritate”, a precizat primarul Lucian Micu.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • Cristian 8 luni

    Promisiuni electorale de la un ministru demis, de la un primar si un deputat ce urmeaza sa fie sanctionati de romascani! Cine sa va mai creada? Nu ati facut nimic in 4(patru) ani de zile si faceti la anul?! Ne-am „rupt „masinile pe aceasta trecere de cale ferata! Cine plateste daunele? Nu ati fost in stare sa reparati aceasta trecere de cale ferata si acum ne spuneti ca veti face pasarela? Nu va mai credem!

    • escu 8 luni

      @cristian, vezi ,,ministru demis ” e de 3 (trei) luni l,,la butoane” altii te-au,, ajutat” sa-ti rupi masina…..aia de-au scos tara din noroaie…..