Prima paginăActualitate

Evenimente private întrerupte sâmbătă de forțele de ordine

Evenimente private întrerupte sâmbătă de forțele de ordine

Dimensiune text

 

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale MAI au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, informează IPJ Neamț.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul COVID-19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 100 de polițiști și polițiști locali au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, terase, dar și în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul COVID-19.

Au fost organizate zece acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 82 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 113 de mijloace de transport și au fost legitimate 848 persoane.

Echipele de control au depistat 124 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală. De asemenea, trei sancțiuni contravenționale au fost aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 33.000 de lei.

Pe parcursul derulării acţiunilor, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unui eveniment privat în incinta unui local public din municipiul Roman la care participau aproximativ 80 de persoane. Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei.

De asemenea, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tîrgu Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la o pensiune din localitatea Pipirig se desfășura un eveniment privat, un botez, la care participau aproximativ 60 de persoane. Atât organizatorul evenimentului, cât și administratorului localului public au fost sancționați contravențional de polițiști cu amenzi în cuantum total de 5.000 de lei.

„Începând de astăzi, 25 octombrie, ora 23.00, prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în 4 localități din județul Neamț unde s-a constatat că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, respectiv municipiul Piatra Neamț, orașul Bicaz, comuna Girov și comuna Gârcina, se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor, cu excepția teraselor, fiind instituite și alte măsuri obligatorii. Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19”, au mai precizat reprezentanții IPJ Neamț.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0