Eveniment: Personala Iosif Haidu. Pictură şi grafică. Virtuţile melodice ale culorii

Eveniment: Personala Iosif Haidu. Pictură şi grafică. Virtuţile melodice ale culorii

Dimensiune text

 

Iosif Haidu, artist plastic de mare şi mereu surprinzătoare putere creativă, cu un bogat, constant şi mereu în suiş valoric exerciţiu expoziţional în ţară şi în străinătate, primitor a importante şi multe premii, e recunoscut de critici şi istorici de artă ca o personalitate distinctă în peisajul picturii noastre contemporane. Alături unor artişti de marcă, Haidu a participat la numeroase şi însemnate tabere de creaţie. A scris cronici, articole, eseuri şi studii de artă în presa locală, judeţeană şi naţională. Nu mai puţin, în reviste de artă. A lucrat într-un permanent suiş valoric vreme de peste 50 de ani. A ilustrat cărţi din domeniul literar, muzical, plastic, filozofic într-o pătrundere de înţelegere profundă cu gestica emoţional-stilistică şi ideatică specifică autorilor. Haidu s-a împlinit în toate tehnicile creaţiei plastice. Are şi inspirate lucrări de artă monumentală: „Arc peste timp”, frescă (Clubul Elevilor Roman), „Miron Costin”, frescă (Colegiul Tehnic „Miron Costin”); lucrări în muzee şi colecţii particulare din ţară şi străinătate.

 

La toate acestea se adaugă darul îndrumării copiilor şi tinerilor talentaţi. Haidu are meritul de a fi revigorat pictura romaşcană. Ca profesor a funcţionat la Clubul Copiilor, la Şcoala de Artă, la Seminarul „Sf. Gheorghe”. Am fost martor la lucrul iniţierii copiilor în arta desenului şi a culorii. În atelierul bine luminat de lumina zilei de-amiază trona liniştea. Se auzea uşor doar zumzetul plăcut al pensoanelor ce parcă măreau cuprinsul liniştii. Chipul micilor artişti arăta mare seriozitate. Profesorul privea atent şi prindea orice urmă de frământare interioară. Acolo unde el o descoperea, se apropia încet, pe nesimţite. Se oprea, privea atent lucrul copilului. Mişca apoi asupra lucrării gesturi scurte, apăsat, convingătoare, adăuga numai două, trei cuvinte. Era de-ajuns. Copilul – numai ochi şi urechi, – prindea în clipă miezul sensului ordonator în desen sau culoare. La sfârşitul orelor, de fiecare dată, se analiza ceea ce s-a lucrat. Copiii se confruntau. Confruntare vie! De toată lauda!

Mereu şi mereu, profesorul Haidu insista asupra expresivităţii desenului şi a culorii. Asupra asamblării compoziţionale. Trei elemente la care ţinea. 1. Atelierul de pictură avea şi bibliotecă. 2. Pentru prima oară, cei mici cunoşteau pictura românească şi străină. 3. Deci studiu şi lucru. Lucru şi studiu.

Profesorul Haidu lucra cu multă dăruire şi cu cei mari, liceeni şi studenţi. Căutat mereu, răspundea cu răbdare chemărilor. De fiecare dată, găsea cuvânt luminător.

Azi mulţi, foarte mulţi foşti elevi ai pictorului Haidu sunt artişti consacraţi atât în ţară cât şi în străinătate; unii sunt profesori la Clubul Elevilor (şi pictor bisericesc, Cristinel-Ionel Prisacaru), alţii profesori de liceu (şi pictor bisericesc, Romică Ştefan) sau de grad universitar (şi pictor bisericesc, Cătălin Băluţ, Mihai Percă), şi alţi mulţi, pictori bisericeşti, restauratori, membri ai UAP şi numărul lor e mare. Părintele Cornel Paiu, pictor consacrat, poet, eseist de marcă şi organizator cultural de primă mărime se numără printre ucenicii aceluiaşi Iosif Haidu.

Spuneam că Iosif Haidu are meritul de a fi revigorat pictura romaşcană. Prin Cenaclul „Pro Arte”, al cărui fondator este, s-a creat o adevărată şcoală de pictură originală şi puternică. S-a lucrat atunci în echipă, în tabere de creaţie, într-un iureş inspirativ poate încă necunoscut până atunci la Roman. Profesori, elevi, studenţi. După fiecare tabără, la Muzeul de Artă din Roman, se organiza expoziţia de grup cu lucrările membrilor Cenaclului „Pro Arte”. Expoziţiile erau vernisate de critici romaşcani (Minodora Ursachi, Gheorghe A.M. Ciobanu), ieşeni (Valentin Ciucă) sau pietreni (Constantin Tomşa, Lucian Strochi).

S-a lucrat atunci într-o frăţietate de lucru sincer, inspirat care a rodit bogat în lucrul picturii. Un rol important la înălţarea calitativă l-a jucat şi „Academia Grumăzescu”, o „Capşa a Romanului”.

 

***

Mereu în lucru, mereu în sârgul inspiraţiei. Iosif Haidu a trecut prin mai multe etape ale creaţiei, numai aparent contrastante: din tradiţional (real, figurativ), la volbura ideatică a viziunii abstracte. Nu însă cu ţinuta spectaculară, ci meditativ-cercetătoare a misterului existenţial.

Pictura din ultima oră cu virtuţi de pătrundere a unui spaţiu global în necuprins ce străvede mişcări eruptive, amintind răsufletul primordialului încă neaşezat (Monadă, Spaţiu vertical, Tensiuni Spaţiale).

Creaţia lui Haidu hrăneşte astfel o arborescenţă interpretativă de înaltă ţinută intelectuală sprijinită pe o formulă plastică pe măsură: sonoritatea culorii, şoptită, strigătul ei.

Personala Iosif Haidu (Pictură şi grafică), găzduită de Roman Art Gallery (în perioada 15 iunie – 6 iulie), patronată de distinsa familie Cezar şi Rodica Păduraru, cuprinde lucrări din mai multe etape de creaţie ale artistului. Această inspirată îngemănare posibilitează o mai adâncă pătrundere şi înţelegere asupra demersului său creativ. Acum desluşim mai limpede etapele, tematica şi tratarea lor artistică, conceptele noi, vibraţiile emoţionalului trăit, rolul graficii ca prolog la mişcarea coloristică şi, mai ales, noile asamblări compoziţionale direcţionate hotărât de varietatea mereu alta a sonorităţii culorii în cuprinsul tabloului. În acelaşi timp, expoziţia aceasta prin îngemănarea celor două compartimentări – retrospectivă şi creaţie de ultimă oră, vine şi ca un adaos demonstrativ. Toţi marii pictori l-au făcut. Tot la o personală, Picasso şi-a compus expoziţia pe etape de creaţie. În cea primă, timpurie, la 16 ani a demonstrat că lucra asemenea lui Rafael. Celelalte etape erau o urmărire de sine şi construite pe un suport bivalent – emoţional şi ideatic. Mai limpede: în primele etape e nevoie imperioasă de figurativ, de real.

Această compartimentare demonstrativă a structurii expoziţiei personale de acum mai străvede încă şi necesitatea lucrului îndelung, constant, care naşte şi hrăneşte bogat inspiraţia. Stare absolut necesară artistului. Fără desen expresiv nu se poate ajunge la jarul culorii. Netrecerea prin figurativ stinge inima modernului. Toţi marii artişti moderni au trecut prin tradiţie. Toţi de la figurativ numai prin lucru intens, mereu în văpaie, prin meditaţie şi studiu, se nasc semne şi sensuri noi, moderne. Haidu lucrează aşa cum respiră. Nu i se cunosc staţionări nici măcar în răstimpuri scurte. Orice tablou al lui străvede cheia lucrului permanent, sincer, serios, grav, îndelung meditat şi-n ţâşnet inspirat, metaforic. Haidu a lucrat mereu. Mereu. În atelier, în taină de şoapta lăuntricului. În seriozitate gravă. Nici în viaţă şi nici în artă, Haidu nu cunoaşte compromisul. Uşorul, superficialul, aparentul îi sunt cu totul necunoscute. Dintotdeauna, el a împreunat inteligent lucrul cu studiul de carte bună, aleasă. Un studiu-lucru află şi în desenul şi grafica lui. Cele din vremea studenţiei, păstrate cu mare grijă, amintesc compartimentarea renascentistă a corpului uman. Un Moise, e o piesă antologică. Totul aici e prins în linia-fuior a mişcării vibratile a întregului corp puternic, mişcare ce răsfiră în gestul molcom al mâinii, a privirii dincolo de lumea noastră, a piciorului zbucnit în faţă, ca semn de nevoia îndrăznelii sfinte. Şi încă mai mult: linia aceasta şerpuindă, prin tuşări de tonalitate diferită, stratifică suflul corporalităţii puternice. Desen dirijat atent, studiu împrelung, expresivitatea tonal-coloristică a liniei. E aici un exerciţiu nu de capricii, ci de siguranţa liniei în armonii sonore.

Studiile de nud, expresive, variate în posturi şi detalii întăresc siguranţa desenului la nota expresivităţii reale.

Întâlnirea graficianului Iosif Haidu cu Liviu Dănceanu, compozitorul şi scriitorul, s-a fost o binecuvântare! Cartea cu răsuflet poetic Ochiul, semnată de amândoi, rămâne o conlucrare de înălţime antologică. O perfectă consonanţă vers-semn şi simbol grafică. Carte minune! Carte rară!

 

***

Încă din primii ani de creaţie Iosif Haidu a împreunat grafica şi pictura. O analiză atentă descifrează doimea aceasta ca pe o Unitate: între cele două tehnici se stabilesc nenumărate filiaţii: grafica devine curând prolog volburii de culoare şi chiar semn director căilor de culoare la nivelul tonalităţii şi răsfirului compoziţional. De aici, vibraţiile sonore ale graficii; grafica îndeamnă, conduce discret înspre răsfirul compoziţional şi sugerează încă carnaţia tonusului de culoare.

În natura statică şi în peisaj, semnul graficii gestionează la început timid, apoi din ce în ce mai mult asamblarea compoziţională a elementelor (obiectelor) şi insistă hotărât asupra trebuinţei tangealităţii lor prin zumzet coloristic. Cu timpul, culoarea răsfiră bogat întărind astfel compoziţia, grupajul unit al elementelor.

În cazul naturii statice, observăm uşoare unde coloristice tocmai în marginile obiectelor (florilor etc.), unde ce prind forma sonoră a vibraţiilor abia şoptită. Se stabileşte astfel o intimitate de glas a obiectelor. Un văl de culoare aproape de zbor, peste materialitatea obiectelor. E aici un prim semn al simbolisticii metaforice ce va să vină curând şi-n latura peisagistică mai apăsat şi mai îndrăzneţ ştergând treptat bariera figurativului (a desenului mărginitor), materialitatea realului. În anii din urmă pictura lui Iosif Haidu devine imn ideatic (Fereastră). Totuşi în etapa de după începuturi – etapă medie în suişul creativ – află zbaterea chinuitoare a culorii în lupta cu stingerea figurativului (Peisaj de toamnă, Iarnă, Noapte la Durău). Anume etapa medie a şi necesitat o mai puternică muncă neostoită ce a îmbogăţit o ma intensă structurare a văzului şi auzului în gestica sonorităţii muzicale a culorii, ce acum viază forme, şi care în timp crescând rupe definitiv împotrivirea figurativului (a desenului) ce marginaliza volbura frustă a zbucnirii plenare a culorii. Totul acum e subordonat dominantei sonorităţii culorii (Peisaj la Slănic, Semn şi Spaţiu, Remanenţă I, II). Această nouă etapă a creaţiei reclamă schimbări în chiar natura artistului însuşi: „El (Haidu) nu numai vede formele şi nuanţele ci şi aude orchestrându-le ravelian conform ambitusurilor şi sonorităţilor lor funciare, imanente”, subliniază L. Dănceanu. Odată eliberată, culoarea se încarcă cu mare bogăţie ideatică şi răsfrânge inspirat la înălţimea sugestiei, a interpretării puterea semnelor. Pe de o parte, semnul culorii e acum în zbor instrumentat. Este aici răsfirul din culoarea atitudinală, iar prin muzicalitate e semn ideatic, strigăt, vălurime de nuanţe în stingere de şoaptă.

Important: muzica culorii pierde hotărât dominanta tradiţiei: narativul (povestea) încheiată a picturii. Narativul rupt hrăneşte forţa pocnetului simbolic al culorii. Acum fiecare creaţie în parte, e gând mereu şi mereu deschis, permanentă mijlocire înspre arborescenţa interpretativă.

Fiecare tablou semnat Iosif Haidu e o viaţă a culorii în trăire plenară, în desfăşurare vulcanică, adânc meditativă, puternic simbolică, unde Semnul şi Sensul se alcătuiesc iarăşi într-o fericită şi firească Unime.

Pictorul Iosif Haidu e cânt al culorii în vibraţia necuprinsului. E o invitaţie în tornada ideatică, dar şi o contemplare în adâncimea dihotomicului stării existenţiale. Pictură intens intelectuală.

 

Profesor Constantin ADAMOVICI

Bibliografie:

Minodora Ursachi, Identitate artistică la Roman, Ed. Muşatinia, Roman, 2013, pp. 106-107. Iosif Haidu – Expoziţii personale, Expoziţii de grup, Premii, Lucrări în colecţii particulare, în muzee din ţară şi străinătate, tabere de creaţie.

Roman, 12 iunie 2017

 

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0