Episcopul martir Anton Durcovici, evocat la Roman

Episcopul martir Anton Durcovici, evocat la Roman

 

 

Personalitatea episcopului martir Anton Durcovici a fost evocată sâmbătă, 29 septembrie, în cadrul simpozionului național „Fericitul episcop martir Anton Durcovici”, organizat de fundația romașcană care îi poartă numele și care funcționează pe lângă Biserica Romano-Catolică „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Roman. Evenimentul s-a bucurat de prezența PS Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iași, a viceprimarului Roxana Iorga, precum și a numeroși credincioși.

„Pe 10 decembrie 2017, atunci când a fost prezentată oficial această fundație, ne luam angajamentul că ne vom îndrepta spre educație, spre cultură. Anul acesta, la zece luni de la această prezentare, s-au deschis porțile pentru prima grupă de copii a viitoare Grădinițe cu program prelungit «Anton Durcovici». Astăzi, încununăm, prin acest simpozion, activitățile culturale organizate până acum, o serie de patru conferințe menite să îl aducă mai aproape pe fericitul episcop de romașcani și nu numai”, a afirmat, în deschiderea manifestării, directorul Fundației „Anton Durcovici”, Dragoș Toma.

„Mă bucur să mă aflu astăzi aici, pentru că, ori de câte ori ne îndreptăm atenția spre Fericitul nostru martir Anton Durcovici, ne crește curajul pentru viață, avem mai multă prețuire pentru vocația noastră. El este pentru noi o adevărată comoară, pe care trebuie să o descoperim mereu la valoarea ei”, a afirmat PS Petru Gherghel, după cuvântul de salut și îndemnul la rugăciune lansat de părintele paroh al Bisericii „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”, Pavel Chelaru.

Simpozionul a debutat cu prezentarea cărții „Fericitul Anton Durcovici, mărturisitor al credinței și prizonier al iubirii”, care îl are ca autor pe PS Petru Gherghel, volum apărut în acest an la Editura „Presa Bună” din Iași – prezentare realizată de preotul Alois Moraru, parohul Bisericii „Sfântul Iosif Muncitorul” din Barticeşti. „Lucrarea PS Petru Gherghel are menirea de a ne oferi 30 de ani de amintire și evocare a unei personalități, și pentru noi, astăzi, a unui fericit. Ne bucurăm că PS Petru Gherghel are mereu curajul și disponibilitatea de a scoate multe aspecte noi în evidență, pentru că, meditând la viața unui sfânt, poți remarca atâtea și atâtea lucruri, aspecte care țin de credință, de aspecte profesionale, de viață, de tot ceea ce înseamnă a fi om, a fi preot, a fi episcop”, a afirmat părintele Alois Moraru.

„Cartea mea nu vrea altceva decât să îndrepte atenția noastră spre episcop, spre Anton Durcovici. Iar romașcanii au într-adevăr un testament lăsat de episcopul Durcovici, atunci când a fost aici la Roman. A trecut de multe ori pe aici și a ținut să vorbească despre datoriile pe care le au creștinii. În vizitele sale canonice pe care le-a efectuat în Dieceza de Iași acum 70 de ani, la 4 iulie 1948, chiar în anul instaurării forțelor răului în România, el a fost prezent în Biserica «Sfânta Tereza» din Roman. Fericitul Anton Durcovici a iubit și prețuit orașul Roman, pe care l-a traversat deseori în lungile sale călătorii, așa cum a iubit, de altfel, toate satele și comunitățile noastre parohiale. La despărțirea de romașcani, din 4 iulie 1948, episcopul martir a transmis acestora faptul că nu avea să îi uite niciodată, în nicio zi, în rugăciunile sale, pentru ca Dumnezeu să îi ajute, să ajute poporul totdeauna în cele sufletești și trupești. Și este mai mult decât o coincidență fericită faptul că romașcanii nu l-au dat uitării, ci, cultivându-i memoria într-un mod atât de frumos, prin toate câte s-au făcut aici în biserica din Roman și prin fundația care produce roade ce se răspândesc și se multiplică. Vă mulțumesc pentru că încercați să păstrați mereu privirea spre acest erou martir fericit”, a afirmat, în finalul prezentării, episcopul Petru Gherghel.

Simpozionul a mai cuprins momente artistice în interpretarea tinerilor membri ai Trupei de Teatru „Gong” din Roman, conferința „Educația și harul spiritului”, susținută de psiholog Ana Maria Ciobanu, un moment muzical susținut de corul Fundației „Anton Durcovici”, precum și piesa de teatru „Scapă cine poate”, susținută de „Teatrul din Clopotniță” din Bacău, adaptare după „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, în regia lui Ion Coșa.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0