Elita medicilor din țară se reunește la Roman

Joi, începând cu ora 16, la Hotel Mariko Inn va avea loc deschiderea Zilelor Sănătății Nemțene, manifestare care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie. Manifestarea reunește zeci de medici din județ, dar și din Iași, București sau Germania.

 

 

Evenimentul științific este la a opta ediție și se desfășoară pentru al patrulea an consecutiv la Roman. Sunt așteptați să participe zeci de medici din întreaga țară. Tema din acest an este „Hipertensiunea arterială”, temă ce coincide cu tema aleasă pentru Ziua Mondială a Sănătății, celebrată, în fiecare an, pe 7 aprilie.

Timp de trei zile, în cadrul acestui eveniment, organizat de Colegiul Medicilor Neamț – prin grija vicepreședintelui acestei organizații, medicul chirurg Dan Gabriel Arvătescu, șeful secției Chirurgie din cadrul Spitalului Municiopal de Urgență Roman -, vor fi prezentate zeci de lucrări de specialitate din domenii precum Medicină Internă și Cardiologie sau Chirurgie. La eveniment și-au anunțat prezența nume sonore din domeniul medicinei românești, precum profesor universitar Cătălina Arsenescu Georgescu, profesor de medicină internă și cardiologie la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, șeful Clinicii de cardiologie medicală din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. George I.M. Georgescu” din Iași, conferențiar Valentin Ambăruș, șef clinică Spitalul „Sfântul Spiridon”, din Iași, conferențiar doctor Alexandru Grigorovici, șeful Clinicii III din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon”, Iași, profesor doctor Traean Burcos, de la clinica de chirurgie generală din cadrul Spitalului Colțea București, doctor inginer Irvin Kira, de la clinica NewMedics din Ohringen, Germania. De asemenea, și-au mai anunțat prezența profesori universitari de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, medici de la Spitalui de Urgență „Agrippa Ionescu” din București,  Spitalul Județean de Urgență Bacău, Serviciul Județean de Ambulanță, Spitalul Municipal de Urgență Roman și Spitalul Județean de Urgență Neamț.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 0