Articol publicat în data de: vin, 16 Sep 2016



Elevii şi studenţii nu mai trebuie să solicite adeverinţe pentru a-şi valida calitatea de asigurat

 

Procedurile de gestionare a calităţii de asigurat pentru elevii şi studenţii, inclusiv doctoranzii, cu vârsta între 18 şi 26 de ani se simplifică, urmare a semnării unui protocol pe această temă între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Documentul vizează debirocratizarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, printr-un efort comun al celor două instituţii.

Conform legislaţiei în vigoare, elevii şi studenţii (inclusiv doctoranzii) cu vârsta între 18 şi 26 de ani sunt asiguraţi fără plata contribuţiei de asigurări de sănătate, dacă nu realizează venituri din muncă. Până în acest moment, pentru a-şi actualiza calitatea de asigurat, persoanele în cauză erau obligate, la începutul fiecărui an de învăţământ, să depună la sediul casei de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află o adeverinţă eliberată de instituţia în care studiază. Protocolul semnat de MENCŞ şi CNAS va permite eliminarea acestei formalităţi, iniţial pentru elevi, iar într-o etapă ulterioară şi pentru studenţi şi doctoranzi.

„Verificarea şi validarea calităţii de asigurat urmează să fie efectuate de CNAS prin intermediul unor servicii web dezvoltate de Ministerul Educaţiei şi a accesului la datele din Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România pentru elevi, respectiv Registrul Educaţional Integrat pentru studenţi. Ministerul Educaţiei şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor asigura şi controla modul de respectare a prevederilor protocolului pentru asigurarea protecţiei şi securităţii datelor furnizate”, precizează un comunicat al Ministerului Educaţiei.

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close