Elevii și profesorii sunt premiați la Gala Elevului Reprezentant. Au început înscrierile

Elevii și profesorii sunt premiați la Gala Elevului Reprezentant. Au început înscrierile

 

 

Pentru a scoate în evidență și persoanele dedicate care fac o schimbare prin propriul exemplu, Consiliul Național al Elevilor (CNE) organizează cea de-a doua ediție a Galei Elevului Reprezentant, eveniment care va avea loc pe data de 31 mai. Tema de anul acesta simbolizează bunul mers al actului educațional: „From ESC to CTRL in education”, informează un comunicat al Consiliul Național al Elevilor.

„Din dorința de a recunoaște inițiativele de impact ale celor care nu se complac problemelor din educație, CNE își propune să premieze contribuția acestora la îmbunătățirea sistemului de învățământ. Precum tasta CTRL nu funcționează decât împreună cu alte taste, nici sistemul de educație nu poate să atingă un nivel performant în lipsa unei eficiente cooperări între actorii săi. Gala va reuni elevi care, prin implicarea lor activă în viața comunității, sunt și vor fi cetățenii de care avem nevoie, profesori dedicați în totalitate formării școlarilor, activiști care contribuie zilnic la înfăptuirea unei schimbări și echipele din spatele inițiativelor educaționale benefice pentru dimensiunea învățării ca factor principal în dezvoltarea personală și socială a elevilor. Educația reprezintă factorul cheie pentru o societate unită, bazată pe valori și principii corecte, orientate spre democrație”, precizează reprezentanții CNE.

În cazul în care cunoști o persoană a cărei activitate reprezintă un punct de reper pentru dezvoltarea sistemului educațional, poți să o nominalizezi până pe 17 mai, accesând următorul link: https://gala.consiliulelevilor.ro/. Categoriile în cadrul cărora puteți face o nominalizare sunt: „Profesori de nota 10”, „Elevi care schimbă comunitatea”, „Inițiative pentru educație” și „Activiști pentru educație”.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0