Articol publicat în data de: Dum, 23 Oct 2016



Elevii romașcani, în căutarea biodiversității din Polonia

 

În perioada 10-15 octombrie 2016 s-a desfășurat în Polonia a patra reuniune internațională a proiectului Erasmus+ „The Last Chance – Preserving Biodiversity for Future Generations”, la Boleslaw Chroby secondary school, din orașul Gryfice. La mobilitate au participat reprezentanți ai partenerilor din cele cinci țări implicate în proiect: Polonia (coordonator proiect), Spania, Italia, Turcia și România. Din partea țării noastre, de la Colegiul Tehnic „Danubiana” au participat elevii Alexia Arvinte-Șchiopu, Daniela Grigoriu, Luminița Pal, Alexandru Marcu și cadrele didactice Maricica Buzdugan și Beatrice Neagu.
Reuniunea din Polonia a oferit, ca și în celelalte întâlniri, oportunități de studiere și cercetare a temelor din domeniile fundamentale cuprinse în proiect: poluarea mediului înconjurător, reciclarea, tehnologii nepoluante, habitatul, încălzirea globală.

Programul pregătit de partenerii din Polonia a fost foarte atractiv și diversificat – delegațiile prezente au fost invitate la un marș pentru protecția mediului pe străzile orașului Gryfice, au asistat la un spectacol oferit de elevii polonezi cu ocazia Zilei Educației și la un show eco-fashion, au avut întâlniri oficiale cu guvernatorul regiunii Pomerania de Nord, au efectuat o excursie de studiu în parcul naţional „Wolinski Natural Park”, al cărei scop a fost cunoaşterea aspectelor legate de biodiversitate în zonă, au participat la seminarul pe teme de protejarea şi conservarea mediului înconjurător „European Ecological Net- Natura 2000” și au efectuat analize biologice, fizico-chimice asupra apei și solului la Facultatea de Fizică din Koszalin și la Centrul Educațional Ecologic din Szczecinek.

Proiectul a oferit oportunitatea formării unei adevărate familii europene, fapt demonstrat prin implicarea activă a elevilor, a profesorilor, a familiilor și prin activitățile desfășurate de bună calitate.

„Biodiversitatea reprezintă capitalul nostru natural, oferindu-ne servicii în cadrul unui ecosistem care ne susţine. Deteriorarea sau diminuarea biodiversităţii pun în pericol aceste servicii: vom pierde specii şi habitate, bogăţiile şi beneficiile pe care ni le oferă natura şi ne punem, astfel, în pericol existența. Prin participarea fiecărei delegații din țările partenere la reuniunea de proiect din Polonia s-au împărtășit exemple de bune practici care au avut ca scop formarea conştiinţei şi comportamentului ecologic al elevilor, menţinerea biodiversităţii, formarea competenţelor de de comunicare şi cooperare în grup, în scopul implicării în problemele comunităţii, în special pe linia conservării și protecției mediului”, a spus profesoara Beatrice Neagu.

Următoarea întâlnire din cadrul proiectului Erasmus+ „The Last Chance – Preserving Biodiversity for Future Generations” va avea loc în luna februarie 2017, la școala parteneră din regiunea Izmir – Turcia.

colegiul-danubiana-proiect-erasmus-polonia-1

colegiul-danubiana-proiect-erasmus-polonia-2

colegiul-danubiana-proiect-erasmus-polonia-3

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close